Moștenire

cosorul timpului
i-a decupat vioara din piept
și a îngropat-o adânc în humă


de atunci
tăcerea hemoragică
lovește strunele înțepenite
și dorul toarnă munți de sare
peste inima deschisă


de atunci
dintr-o dată mai verde
iarba de-acasă îi foșnește doina
și îmi cuprinde glezna
în pumni