Poezie

Ultimul zbor

În stil eminescian (1981)

1 min lectură·30 august 2006

Mediu

Zbor fără țintă ca un vultur orb,

Luminile fără remediu-mi sînt rănite,

Degeaba port pe cap un coif de sfinx

Degeaba am aripe poleite.

De unde vin? Ce sevă materială mă plămădi?

Din praful cărui veac

Mi s-a format aeriana frunte

Sub care-naripatul gînd sărac,

Stă priponit în hățurile minții

Necopt și dur, cioplit în piatră fină

A cărui vizuală rațiune

Înlocuiește ochii goi, fără lumină?

Vîrstă nu am, deși-s bătrîn ca timpul,

Matur nu sînt, deși-s fragil și slab,

Oh, nu, nu sufăr de nevroză

Ci sînt tristeții prizonier bolnav.

Sînt obosit la șaisprezece ani

Și prea fricos ca sufletu-mi să-mi ardă

Mă străduiesc să-mi înțeleg călăii

Le dăruiesc prin scrum, ultima rază,

Ultimul zbor nesigur și înalt

Prin cosmosul lugubru al sorții

Mă va purifica și transforma

Dînd un impuls feeric morții

Renasc și numai suflet mai colind

Dăruind tinei, lutu-n amorțire

Și-n schimb, asemeni fluturilor orbi

Am parte de edenică iubire.

002.704

LUMINITA SOARE. “Ultimul zbor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luminita-soare/poezie/201258/ultimul-zbor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.