Poezie
Drumuri
Valeni 1989
3 min lectură·
Mediu
Drmurile acestea cioplite în mine,
Drumuri pe care doar tu le știai,
Netede, albe, drepte...
Drumurile celelalte, bifurcate
Pîna la barierele netrecerilor în amintiri.
Nu-ți era totul permis
Sau nu știai să le sapi mai departe,
Să explorezi distanțele lor,
Ale căutărilor de nepătruns.
Astfel, ai călătorit
Prin existența mea
Dar nu m-ai găsit niciodată.
Ti-am spus odată
Că peste zidul abrupt din mine
Este un gol sau poate chiar mai multe
Peste care nu se poate trece
Spre un tărîm nou al drumurilor,
Dar toate cărările se unesc la un moment dat,
Pierd din identitatea lor paralelă
Și devin comune, se unesc într-un complicat
Și frățesc du-te vino prin mine,
Ca apoi să se piardă în niște spații
Prin care chiar visele se rătăcesc uneori.
Oh! Era ușor să citești
Inscripțiile de pe gîndurile îngropate
La răspîntiile capitulării dorințelor,
În ciuda curiozității tale, aproape indolente,
Mă cunoșteai penibil, pe de rost
Capitol cu capitol,
Mă citeai ca pe un roman de duzină,
Eu care aveam pretenții științifice
Sau convențional de pretențioase
Despre lume și despre viață,
De aceea poate te poticneai
Mult prea des undeva
Și cedai obosit lupta, pentru o cană cu vin
Sau un vis la gura focului
Fumînd o întreagă herghelie de nori
Peste formele ce treceau prin noi de-a valma,
Ne amestecau confuz ca să nu ne mai găsim
Decît cu mare greutate
Printr-un aer încins, mirosind a țigară.
Era ușor să mă dezvelești de cuvinte,
Dar ți-era atît de greu să citești sensul
Din spatele lor
Sau spațiile imaginate între rînduri.
Polurile sentimentelor te făceau irascibil,
Cîteodată trist, sălbatic sau fad de apatia
Jocului de circumstanță al valorilor
Ce ne deosebeau atît de mult lumile,
Straturile sociale, destinele.
Capricios, acest joc al tău, de-a viața
Sau de-a moartea sau de-a iubirea.
Inhibat de frica conveniențelor
Te închistai tot mai mult în reguli de societate,
Reguli aproape matematice, insensibile,
În care fiecare porție de iubire era cîntărită,
Cumpărată ca într-un bazar orb și zgomotos
Ce mă ucidea, strop cu strop de sînge și suflet
Aproximativei posibilități de sinucidere
A iubirii cernite, a dorului mut
Þipînd o limbă interioară.
Azi esti deja de mult dus din mine
Și nu simt nimic deosebit
În drumurile secționate geografic în subconștient.
Numai drumurile prea comune au rămas cu amintirea
Prezenței tale vagi, prin mine,
Acele drumuri ale toamelor singure si ale iernilor
Cu ninsori centrifuge prin spații în care albul
A acoperit fiecare părticică de culoare.
Drumurile neterminate
Te mai aduc de asemenea uneori înapoi,
Drumurile lăsate în paragină,
Pe care nu se mai plimbă nimeni...
Doar amintirea ta, cîteodată,
La un început de iluzie
Cînd o muzică tragică a sferelor
Mai atinge în treacăt o undă de poezie
Pe un drum, pe care te-am pierdut demult,
Într-o altă viață, sau dragoste, sau drum, sau metaforă...
001889
0