Fără titlu

Mihai era un bărbat solid, frumos și plin de viață. Avea simțul umorului foarte bine dezvoltat, de aceea numeni nu ar fi crezut, la prima vedere că bărbatul acela tînăr, chipeș, ar fi fost popă. De fapt, părintele Mihai R., avea mai multe studii universitare, dar se oprise la meseria de popă, pentru că era cea mai sigură, îi asigura o rîvnită liniște sufletească și timp destul, pentru compozițiile sale. Mulți cunoscuți îl tratau ca pe un caz al psihiatriei, pentru că mergea duminica după slujbă la pescuit, cînta cîntece oltenești acompaniindu-se la chitară sau la cobză și avea o charisma puternică, le făcea pe femei să plîngă. Bătrînii l-au poreclit "Doina", nu pentru că ar fi avut apucături de femeie, dimpotivă, era masculin și atrăgător. În anul în care l-am cunoscut pe părintele Mihai, se vorbea în cercul meu despre o "Doină", care cînta cîntece populare și care se spunea că ar arăta ca un travestit religios. M-a pufnit rîsul! Adică, un popă feminin, poreclit "Doina", care cînta Doine...Ce absurditate! Nu era ceea ce se pretindea în cercurile bîrfitoare că ar fi. Era student în ultimul an la teologie (terminase între timp filozofia și avea cunoștințe solide de compoziție, muzicologie...) De ce voia să devină popă, nu știu. Era o pasiune a lui, despre care nu vorbea cu nimeni. În casa părintească, avea o veche tiparniță și o pianină rablagită, casă care a fost demolată cîțiva ani mai tîrziu. Părintele "Doina" voia să-și caute o parohie și o soție pură, pe care să o venereze și ghinionul nostru a fost să ne îndrăgostim unul de celălalt, urmînd să ne căsătorim după ce eu aș fi terminat studiile. Răutăcioșii de la mine din școală, au început să mă ridicularizeze, strigînd de fiecare dată, cînd intram în clasă: " Uite că a sosit și sfînta fecioară" Fetele nu îmi spuneau "Fecioara" ci "Nona" "Maica Teodora" sau "Maica Teologia". Unii mai cinici, mă întrebau cum stau cu doinele... Nu m-am sinchisit niciodată de acești certăreți și nici de poreclele lor. Era minunat că găsisem un bărbat de care mă îndrăgostisem la prima vedere. De multe ori, ascultam cum cînta la pian, concerte compuse de el... Folosea clopote și aranjamente corale în fiecare compoziție și mă întrebam pe drept cuvînt de ce nu vrea să facă o carieră strălucită de compozitor? Avea ochii verzi, adînci, părul lung, castaniu ondulat... Într-o zi a dispărut definitiv și nu l-am mai văzut... Acum cîteva luni însă, după ani lungi de tăcere, am auzit o știre care m-a decepționat și m-a întristat peste măsură. Un coleg de la facultatea de filozofie mi-a spus, că a auzit, că, în anii 80, scria și compunea un mare gînditor român pentru "noi", un popă poreclit "Doina", care a murit în închisoare. L-am întrebat desigur : "Pentru care noi?" "Pentru voi romanii, pentur voi a scris poezii, cîntece, concerte și cărți de teologie și de filozofie"... A fost un "viel". L-am întrebat de ce "viel", adică "mult"? "Pentru că scria pentru alții, nu pentru el. Era un produs al psihiatriei voastre comnuniste. Mă miră faptul că noi am auzit de el și voi nu!" Nu știu dacă era aceiași persoană pe care eu o cunoșteam, care cînta uneori cîntece de dor și despre " veșmintele de-argint le rup"...Poate că și teologia a fost un act ratat pentru el, așa cum și viața. Stau și acum și mă mir. De ce Doina? Doar pentru că cînta doine? Ce aspră e lumea asta, care nu știe să facă diferența între bun și rău... Părintele Mihai purta porecla de femeie...Măcar de-ar fi fost femeie..Păcat de lucrurile bune pe care le-a jertfit pentru alții care luau tot ce avea mai bun și-i ofereau înapoi porecle nerușinate... Să-i fie țărîna ușoară. Săptămîna viitoare voi merge din noi la cursul de hermeneutică și sper din tot sufletul să-l reîntîlnesc pe băiatul care mi-a vorbit despre părintele Mihai..."Doina" noastră .... PS: o poezie autentica a lui M.R. Doina către Luminița Foaie verde lămîiță, Luminiță, Luminiță, Izvoraș cu apă lină Umbră parcă de felină. Te tot duci și te tot duci Pe sub umbrele de nuci Pe sub clopote stelare Parcă ești o fulgerare Luminiță, Luminiță Eu în iad, tu-n iconiță Ești tu revărsare vie Gînd al meu de poezie Eu mă nu-s și tu te ești Ca o faclă din povești Eu mă nu-s, nici nu mai sînt Decît sînge sub pămînt Eu mă duc și tu rămîi Luminiță, măr dintîi. Am rămas fără derost Din muritul lui "a fost". Mă gîndi-vei cînd n-oi fi Cînd mi-e noaptea grea de zi? Luminiță, Luminiță, Chip cioplit în iconiță Zînă fără coroniță Luminiță. Această poezie a sost rescrisă (copiata) la Deva în anul 1984, în luna mai.Am primit-o la a doua mînă, însă este autentică. Părintele Doina a murit în martie 1984.