Lucian Popa

Intr-adevar, ai spus tot... ai spus ceea ce nimeni nu recunoaste:
tu-ul, eu-ul, sunt gonflabile... si sunt pline cu amintiri... iata omul!
Interesanta tema de reflectie. Daca nu am avea amintiri, cine ai mai fi tu, cine as mai fi eu?
Amintirile ne dor sau cel putin ne impovareaza, insa avem nevoie de ele, pt ca ele ne definesc.
Sau poate ca nu avem nevoie de ele, de ce ar trebui sa fim definiti/limitati? :)

Pt. Florin: te exprimi ca si cum eu as sti deja la ce te referi (deoarece presupui gresit ca ideea este preluata).Ideea, daca este preluata de undeva, acea sursa este...\"Legendele Olimpului\":)
Probabil te-ai referit la acel: \"Trebuie sa ni-l imaginam pe Sisif fericit\".Nu este aceasta ideea in poezie!

Sisif este un locuitor al infernului si nu poate fi fericit; iar daca faci legatura cu inceputul poeziei(cu acea \"simpla comparatie\":)) ai sa vezi ca de fapt, NOI suntem \"Sisif\"...sau cel putin: \"Sisif\" exista in interiorul nostru (chiar si in cele mai elementare functii biologice) nu putem fugi de el!Deasemenea, aceasta \"inaltare si cadere\"(Sisif) exista si pe plan psihologic: iluzie/dez_iluzie,etc.)

Nu am spus ca Sisif era fericit(sau ca incerca sa fie) ci doar ca uneori, avea \"momente bune\"(aleatoare, independente de vointa lui) este o diferenta de nuanta...Chiar si el avea momente bune...iar noi, daca ne simtim uneori bine si ne credem \"fericiti\", asta nu ne da dreptul sa ne consideram superiori lui Sisif: nu suntem foarte diferiti de el...asta-i tot!
PS.Va multumesc pt comentarii!!