Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Trei poezii

1 min lectură·
Mediu
Ahile
Ca un scafandru ieșit din mare
pe plaja înserării,
Valetul îmi desface de la brâu
centura
cu punga de bani și stiletul:
- limbajul odihnitor de simplu
al întâlnirilor din meandrele zilei.
Apoi bucată cu bucată
îmi demontează
hotărâtoarea armură .
Îi fac semn să se îndepărteze,
singur să-mi dezbrac
veșmintele colorate
ale orgoliului.
Atât de fragil
rămân în fața ta
Încât credința că nu sunt
mă poate ucide.
2 Moment
Sunt fericit,
nu mă dezmint.
Sângele meu,
roșiile molecule ale libertății.
Lungile tale tentacule
cântă,
se unduiesc aripi.
Frumoasa mea caracatiță
înghesuită între pereții
zgârcitelor convenții omenești,
Ne-am iubit,
Dacă vrei să ne mai iubim,
oprește-te.
3 Fântâna
Și a doua și a treia oară
cobor găleata
în fântâna secată .
Deasupra hohotul nesfârșit al norilor.
- M-ați păcălit, nebunaticilor !
le strig peste măsură de încântat.
Apoi, cu o undă de tristețe îmi repet :
Nu uita când se vor întoarce
să îi pui fântânii capac .
024.606
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
160
Citire
1 min
Versuri
43
Actualizat

Cum sa citezi

Lucian Pop. “Trei poezii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lucian-pop-0024150/poezie/1736311/trei-poezii

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@silvia-milerSMSilvia Miler
Trei poezii, trei clenciuri si... liber la imaginatie! Placuta provocare lipsita de constrangeri...

Silvia Miler
0
@dana-banuDBDana Banu
ei, Luci Pop, e o mare bucurie pentru mine să te descopăr aici, bine ai venit,

ești neschimbat văd, aceeași rostuire plină de tâlc, m-am uitat și peste textele în proză, ce mică e lumea, mă bucur din tot sufletul să regăsesc un prieten vechi

servus
:)
0