Poezie
Amurg
1 min lectură·
Mediu
Amurg
Vinuri aurii și cântece roșii
peste gloriase câmpuri și păduri
cum verdele ar fi culoarea favorită
a tuturor ochilor de pe pământ,
ochi de insectă,
de pasăre, reptilă
și unduioase feline.
Lac
în care Dumnezeu se scaldă
ca într-un gând
ce sclipește albastru
și în albastru sclipește
rotund ca un soare
în amurg
soarele îndrăgostiților,
cu umbre, surâsuri și șoapte
ce se pierd
dincolo de curbura mileniului
până lângă buzele lui Sapho.
Timpul ne parfumează umerii
cu picuri rămași
din pădurile strivite
între munți ce-au privit la nesfârșit
același punct
și au căzut unii peste alții,
prea departe de noi
să ne putem imagina
așa ceva.
Cu linii de purpură răcoroasă,
el ne unge
conturul palmelor,
arcuirea orbitelor
carcasa frunții,
tu ai urcat,
Dumnezeu a coborât?
Și ca un deget dus la buze
el, timpul, trece
învelit în formă de luntre de aur,
să-l vedem, să-l visăm,
aproape de noi, util.
Amurg,
ultima lingură de miere a luminii
apoi mă lași în urmă
preț de-o adâncă, mută
și trădătoare clipă
ce îmi vâră în buzunar
câteva, deocamdată nevăzute
stele.
003101
0