Poezie

Plimbare prin parc de primăvară

1 min lectură·27 noiembrie 2006

Mediu

Un vânt adie printre trestii.

Tu stai și plângi și tot mă chemi.

Unde sunt eu oare, așa de mult tu îți dorești să știi?!

Mă plimb, mă strigi și țip: mă chemi!

Eu vin și plec și iarăși vin și iarăși...

Mă plimb prin frunze moarte,

prin frunze vii, sub o natură goală.

E plină de lumină și nu e totuși nimic,

e doar o umbră, o rană a sufletului viu.

Prin pașii umbletului tău

eu văd mereu mai multe umbre;

o umbră vie, una moartă

și una pe care doar tu și numai tu o știi.

O cunosc și eu, dar nu la fel ca tine.

Ea e prezentă și la mine

și ea mă-nfrâge tot mereu

și iarăși îmi ia locul meu!

S-ajung să-nvăț să-nfrâng pe-aceasta

e visul meu?! E greu, ușor?!

Sunt eu și numai eu?!

Mâ plimb prin umbra văii

și vad mereu o umbră ce cade

și una ce se-nalță...

Mă chinui s-o ajung din urmă,

măcar pe una,

dar tu pleci fruntea

și frângi a mea viață!

Mă plimb prin parc de primăvara...

001.008

Lucian. “Plimbare prin parc de primăvară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lucian-0021061/poezie/216888/plimbare-prin-parc-de-primavara

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.