Poezie
Cintecul Lebedei
1 min lectură·
Mediu
Se tot uita ranita
Spre lumea asta mare.
Caci a zburat grabita
Prin toata larga zare.
Si-a infruntat de toate
Pe ale vietii cai
Si totusi...,astazi...,poate...
Nici n-ar mai da-napoi.
De pui mic si-a luat zborul
Intr-ale lumii zari
Si s-a topit de dorul
Cimpiilor cu flori.
Si-a zburat peste ape,
Peste coline, mari
Si-a auzit doar soapte
Pierdut-n departari.
Si a vazut perechi
Iubindu-se la mal.
Ce timpuri! insa vechi
S-au topit ca un val.
Si-n calea ei sti bine
Ne-a vazut pe noi doi
Si s-a uitat mirata
Caci ne iubeam si noi.
Tacuta-i insa acuma
Si-ar zbura dupa noi
Dar si-a pierdut speranta
Se trage inapoi.
Ranita si stinghera
Ca dragostea curata
Ce este efemera
A mai cintat odata.
A fost un cintec trist,
Intr-o banala noapte
Acum far-optimism
Se stinge , e pe moarte.
Iar dragostea mea mare
S-a ratacit in zari
S-a transformat in jale
Precum cintecul ei.
Si daca a fost iubire, si da!poate o cale
A fost doar intre noi
Acum e numai jale
Ca si in cintul ei.
19/12/2001
Odense
fraodense69@hotmail.com
001.449
0