Prind ploaia in pumn
Si o acopar cu gura,
De teama sa nu o strivesc
Cu ochii de pasare Phoenix.
Am lasat cenusa in urma
Dar amintirile mortii inca sangereaza,
Inrosind lumina din noaptea
Sub privirile ingaduitoare ale inteleptilor
Aud norii trecand pe sub mine.
Imi asez urechea pe geana lor
Si simt rasuflarea pamantului in tampla
Cant cu gandul zmeiele copilariei
Si dansand cu
Luni tine-ma de mana
Sa nu simt asprimea lumii,
Marti sa-mi asez capul pe umarul tau
Primeste-l cu blandete.
Miercuri saruta-mi parul
Mirosind a busuioc si levantica.
Joi am sa-ti povestesc
Pierde-ma in inima ta,
Motiv sa ma gasesti iar si iar.
Striga-mi numele pe strazi nestiute,
Motiv sa taci gandind la mine.
Inchide-mi trupul in ochiul tau,
Motiv sa privesti la mine iar si
Mi-am aprins candela sufletului
Si cu ea aprinsa, la apusul soarelui,
Am coborat dealul vietii,
Gandind la o alta dimineata:
Cand ma voi trezi
Si alaturi de mine vei fi tu…
Dar daca este
De unde vin?
Incotro merg?
Deschid ochii,
Ma uit in jur:
Intuneric.
Aud un glas strigandu-mi:
- Mergi spre lumina!
Era glasul tau.
Mi-au croit aripi
Din culorile primaverii
Si cu
Fa-ti palmele caus
Si primeste-ma sa locuiesc acolo,
O vreme…
Pana cand atotcunoasterea,
Ma va coplesi.
Apoi voi pleca in lume,
Om nou, Chip nou,
Voi colinda din viata in viata,
Faclie celor
O caravana trece-n departare,
Camile si oameni, un sirag miscator.
Nisipul luceste-n caldura amiezii,
O voce rasuna tanguitor.
Incotro merg? Spre miazazi?
Cu aur, matase sau poate mai
Din noaptea ochilor prizonieri convenientei
Izvorasc raurile paralele ale fiintelor noastre ascunse.
Tristetea lor cronica devine o durere muta
Pe care numai fruntile incruntate
O scrasnesc abia
Pasarea-suflet si-a uitat zborul,
Pentru ca amintirea aripilor este prea dureroasa.
Copilul-fiinta vrea sa rupa tacerea,
Dar cu ce cuvinte sa vorbeasca?
Sunetele au asteptat
