Poezie
cenușa ca ca un poem pentru liniștea apelor
3 min lectură·
Mediu
pasăre frântă în nezborul dimineții curbate spre răsărit
căzută în cenușa straină din care m-au ars în primăvara morții mele
ochiul teluric plictisit plecat aiurea să viziteze alte lumi
și alte obiceiuri și felul de a muri rămâne un mister
pentru prietenii care nu i-aș fi deranjat niciodată
cu pardesiul de doc înfipt in pământul natal ca o îmbrătișare
acum mă gândesc la tine
la ce altceva mă pot gândi
mă întreb ce vei face de acum încolo
și îngerii își fac semne întreabă mirați
tu ce mai cauți aici
când toți ai tăi au plecat împreună cu EL
singură în fața luminii cu mâinile întinse
ca un orb care pipăie întunericul cu fervoare
aștepți momentul prielnic ascuns în cenușa
din care m-au ars în dimineața fericirii mele
-cenușa ca un poem pentru liniștea apelor-
n-aș putea renunța la acel paradis unde cuvintele
se hrănesc din carnea putredă a pământului
așadar apropie-te fără teamă
eu sunt umbra ta veșnică
“irosită lumină a cântecului”
muzica oarbă pe chipul desfigurat al cerului
unde sângerează cuvintele cald pentru mine
nebunia își agață crucile de cuvintele poemului în flăcări
“cum m-aș dizolva în sângele cuvintelor”
ca un cub de zahăr în singurătatea ceaiului
am zăcut mult timp întins sub acele ape
alb și pustiit
ca o scoică putredă fără culoare
planctonul vinovat mă hrănea sub valurile năpădite de alge
ferigi subterane îmi alintau trupul
sub ochiul transparent al oglinzii
rostirea gurii mele ca o placentă în pântecul zidului albastru
apele își desfac meandrele chircite spre lumina difuză
ca o planta marină crescând haotic în trup
undeva totul se adună ca-ntr-un țipăt de pasăre străină
unde aripile ard în numele altarului cu diamante
în numele acestui cuib unde aripile nu se văd nici ochii umbriți si nedeslușiți
curioși până la exasperare de priveliștea intimă a țărmului cu scoici
nici pieptul lasciv al sirenelor cu învăluiri tandre de șarpe
cât aș fi vrut să fie totul perfect ca o plantă
păstrată între pereții unei geometrii neuclidiene
precum amurgul sângeriu care îmbrățișează pietrele și stâncile colțoase
dincolo de răsuflările metafizice ale zborului
doamne! cât aș fi vrut să fie totul perfect ca o plantă
crescută în lumina acestui ritual imperfect dialogând cu propria umbra
doamne! cât aș fi vrut să înșel moartea cu deznădejdea bolnavului
ce-și prelungește suferința la nesfârșit
cu mâinile vărgate de emoție
îmbrățisând moartea ca ultimă zvâcnire a trupului
pregătește focul, îmi spuse pasărea straină
sa-mi aprinzi aripile
torțe să-ti lumineze calea
neputința ce sângerează in miezul nopții
bietele țărmuri inconștiente ce-și adună în cochilii
țipătul straniu al pescărușilor
îndelunga așteptare înlanțuită de aceste vene
în care-mi retrag propriul sânge de la răspântii
fără teamă fără să doară
nu simt nimic
singurătatea se preface în altceva
într-o pasăre straină cu falangele arzând
langă cenușa așezată pe înălțimi
vei arunca tu însuți cenușa orbind apropierea nesigură a morții
într-o zi descompusă sfârșită
precum oboseala flăcării de a mai arde sau plictiseala oxigenului
de a mai întreține focul
cum ard toate fisurile intunericului și mâinile mistuite în umbra zidului
fără pleoape cu ochii arzând în cenușa poemului
zborul păsării pietrificat în absența aripilor fără vârstă
umbra păsării îndelung așteptată
-cenușa ca un poem pentru liniștea apelor
012.042
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- lucaci sorin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 530
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 73
- Actualizat
Cum sa citezi
lucaci sorin. “cenușa ca ca un poem pentru liniștea apelor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lucaci-sorin/poezie/1837619/cenusa-ca-ca-un-poem-pentru-linistea-apelorComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ai surprins intocmai ideea poemului