Poezie
cum încolțește vânatul în bătaia puștii
2 min lectură·
Mediu
o nouă zi înmugurește vertical surâzând
cum se umflă creierul
în prora valurilor dinspre miazănoapte
o, doamne în această noapte pariziană afrodisiacă
unde cultivam cu nesaț dragostea
pe malurile stângi ale senei
și apoi să-mi recunosc neputința, doamne, și nenorocul
dansului meu cu arbori nefecund imitabil
când păsările de marmură adormite pe corzile cerului
își regasesc așa într-o dimineață vocatia cantatului
să-mi recunosc neștiinta de a vorbi cu păsările
împerecheate în vibrații sonore de platină
tânguirea verde albastră a iubirilor nocturne
când ursitoarele și bocitoarele aruncau în mine
cu vești venite de undeva de acasă
când umbra-mi se bălăngănea spânzurată în spațiul absurd
dintre carpiene si metacarpiene
dintre tarsiene și metatarsiene
ochii mei însetați până la refuz
până dincolo de orice renunțare
de zeități multiplicate în oglinzi
ochii mei păcătoși ca două târfe închise
între pereții melancolici ai gratiilor de porțelan
tocmai când priveam revărsări lascive senzuale de ploi
tocmai când degetele mele deveniseră flăcări străvezii
urcând încet către cerul ca o dormeză imensă
așteptam să încolțesc undeva pe malurile senei într-un
habitat cu melci si păpuși de lemn
cum încolțește vânatul în bătaia puștii ehrenpreus
așteptam nuduri voluptoase cu aripi de înger
să-mi vorbească despre mituri și dezlegări biblice
în această liniște pariziană
unde tu îmi măsori la nesfârșit umbra timpului și levitatia
o data de doua ori de trei ori de patru ori....
001356
0