Poezie
femeia cu părul roșu
1 min lectură·
Mediu
femeia cu părul roșu ține în brațe un poem cât o zi de post
îl plimbă prin tot orașul îi cumpără haine de firmă
îl dezmiardă îi șoptește vorbe frumoase
îi spune lucruri obscene la auzul cărora ar roșii până și un adult
darmite un poem atât de fragil
pentru ipocriți poezia e un cub de zahăr
pentru inocenți o frânghie cu un nod marinăresc la un capăt
pentru cei singuri poezia e un pește uriaș într-un acvariu fără pereți de sticlă
femeia cu părul roșu îi radiografiază inima în care se văd alergând iepuri de câmp
și femei goale cu părul la fel de roșu și sâni uriași
sper ca nu mă înșeli cu altele îi spune femeia cu părul roșu
ronțăindu-i lobul urechii stângi
te gândești numai la tâmpenii de-aia nici nu poți dormi noaptea
dar te asigur că la moartea ta îți voi scrie un epitaf la fel de frumos ca picioarele tale
001762
0