Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

ca o mână părintească pe umăr

2 min lectură·
Mediu
glasul lui șoptit s-a așezat pe marginea paharului ca o mână părintească pe umăr
îmbărbătând ultima fărâmă de viață din mine
s-a așezat ca o nevazută aripă de înger pe țeava unui revolver
hai tată îți mai pun un pahar de vin
e din cel de anul trecut
s-a așezat frumos uite ce aromă ce culoare
gustă mmm ce buchet are
era expert în vinuri
fața ușor arsă de soare îi era brăzdată de cute adânci
și barba grizonată nerasă de câteva zile îi dădea un aer mediteranean
zâmbea dar era un zâmbet străin venit parcă din alte lumi
și glasul îmi era străin
dar stăteam cu ochii pironiți fixându-l cu privirea într-o admirație mută
nu mă săturam să-l aud vorbind
fără să mă preocupe ce spune doar să-l aud vorbind trăncănind
la câteva minute mai articulam un „da, așa e”
hai tată îți mai pun un pahar de vin
a ieșit foarte bun cel de anul trecut
am făcut totul ca la carte
i-am cules la timp nu l-am lăsat să stea prea mult pe boască
vorbim ce altceva putem face
deasupra noastră plutea o scară de lemn cu numele prietenilor
scrijelite pe fiecare fuștei
uite tată uite-i și pe vaniușa pe vasica
uite-l și pe igor
te cheamă tată
hai să-i vedem
mergem mergem dar mai încolo
mai lasă-i să aștepte
hai tată îți mai pun un pahar de vin
a ieșit foarte bun cel de anul trecut
și am băut am povestit și iar am băut până ne-au luat dracii
001.555
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
253
Citire
2 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

lucaci sorin. “ca o mână părintească pe umăr.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lucaci-sorin/poezie/13988817/ca-o-mana-parinteasca-pe-umar

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.