Poezie
Mărturisesc
2 min lectură·
Mediu
Mărturisesc
Sferă de incertitudini ce prin beznă plutești,
eu depășesc zările tale cerești,
ochii-mi închiși străpung noaptea neclară
și brațele strâng a vremii povară,
soarele pe care noaptea-l stinge
dor și pasiune ce mâine fuge !
Trăsnetul suna prin trestii si ghinde:
numai iubire, fără demoni si zei,
cuvinte obscure mi se plimbă-n minte
și-un gând nevăzut fuge fierbinte.
Ceva mai rămâne-n aduceri aminte,
dar tace: nu-i timp de cuvinte!
Când eu te ascult, dar nu aud nimic,
când eu te privesc făr'să văd împrejur,
când merg fără pas cât de mic,
când sufletul meu devine obscur
dragostea dispare, insa fără pieire.
Sa mă topesc? fie, dar ca să renasc,
să sfârșesc și să renasc din amintire
și-atunci voi cunoaște al iubirii hotar
cu sufletul viu; tu inima ce-asculți în mine,
rămâi credincioasă poruncii din tine.
Din amarul amintirii ,ce știu că doare
noi avem un zeu, Uitarea salvatoare!
Ea singură șterge lacrimile groase
si dorul feței tale fricoase.
În dragostea mea , nu-i dar si nici nu, decât noi
și sentimentele noastre -ale vieții grozave.
În somnu-mi amar dau sufletul nopții înapoi,
dar el încet coboară și-ncet se strâng agale,
simt noaptea cum fug gânduri la tine
și de-amintiri reci sunt clipele pline,
dar clipa aceea cumplită din hăul vremilor vine
o amintire prea nefericită de sufletele noastre s-aține
eu te-am întâlnit, iubire pierdută,
aproape, fidelă, n-ai chip și nici voci
precum nebunia, ce-i tot neștiută,
dar sufletu-mi îmbraci in dor.. si taci...
noi vom fugi spre țărmuri de mare
si dorul n-o să-l înfruntăm
gustând o dragoste ce crește și nu moare
n-o să mai plângem ,n-o să mai țipăm...
001.504
0