Poezie
Sfântul I
2 min lectură·
Mediu
Sfântul I
A fost demult ca în legendă,
A fost atunci un sfânt cler
Ce-a adus iubire din Cer ,
Dar oamenii prea orbi să vadă ,
Si prea necredincioși să creadă,
L-au chinuit si l-au lovit
Până când tânărul a murit.
Tânărul sfânt iubea o fată,
Si cu a lui ultima suflare se roagă:
-Doamne dă-mi o alta soartă!
Insă privind înapoi cu disperare,
Vede mireasa lui cum moare,
Și lor le jură răzbunare.
Ceru’ atunci se înnegrește
Căci iată un sol de demoni sosește
Pe tânărul sfânt îl înconjoară,
Și îl face să dispară.
Trecu un an, trecură doi
Trec mii de vieți prin noi,
Si iată azi s-a întâmplat,
Pe când un tânăr de libertate privat,
Găsește locul întunecat
Ca la soarta să gândească,
Căci a fost o păcătoasă.
Dar a fost mai tare speranța,
Și-a zis că-i un început nou,
Era a lui dorință,
Dar nu era decât un cavou.
Și-a fost ca el să creadă,
Și lumina să-i pară c-o vadă,
Să audă vuietul de vânt,
Și-a răcnit ca din mormânt.
Tânărul sfânt chiar eu eram
Nu-mi era frică,
De ce-auzeam sau ce vedeam
Dar totuși ceva simțeam.
Simțeam sângele pulsând prin vene
Căci iată un alt sfânt venea spre mine
Și uitându-mă la el
Mă văd pe mine
Sfântul cel cer atras,
Cu emblema PaDaS.
Prin ochii sfântului se-arată,
Ani din era-ntunecată,
Vedeam iubiri, mii de îndrăgostiți
Mii de vieți cu mii de sorții.
M-am privit din nou pe mine
Eram un tânăr mort,
Un mort nebun cu ochi de sfânt,
Un zeu ce-nvie din mormânt.
Atunci mi-am înțeles menirea
Era să schimb eu omenirea,
Dar eram nebun să pot să cred,
Că mii de vieți am să le-ndrept,
Și iată că o zi s-a dus
Și este seara la apus.
…și SFÃNTUL a adus.
001879
0