Poezie
Undeva în întuneric... Era un sfânt
1 min lectură·
Mediu
Undeva în întuneric... Era un sfânt
Fiind mort atâtea multe vieți de oameni și de vremuri
Mă întreb cât va mai trece pân și sufletul meu va muri
Astăzi te-am auzit plângănd pentru prima dată
Era cel mai ingrozitor moment din viață-mi loată
Atunci când te-am uzit plângând cu ochii laolaltă .
Numai nopțile te pot auzi cum plângi o soartă
Și mă întreb câte nopți vor trebui să moară
Până ce ziua să apară cu a ei vedere oarbă,
Răul ne-a păcălit...și asta-i o minciună adevărată .
Te privesc prin oglinzi, este adevărată dragoste ,
Imaginea ce-mi aduce aminte o sparg, nu-i dragoste,
Era numai o reflecție de-a ta, nu erai tu
Moartea s-a jucat cu noi, ce poți face tu ?
Amintirile nu trăiesc cum facem noi,
Ele mereu îmi aduc aminte de noi,
Dar cu voința bunului Domn mă voi întoarce
Să mă descarc de astă lacrimă ce mă stoarce,
Să pătrund în al tău spațiu încet
Să ajung la tine-n suflet.
Astăzi
În genunchi îți zic
Te iubesc zi de zi cîte-un pic.
001.544
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Luca Tiberiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 177
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat