Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Copiliță desfrânată, dormi…

1 min lectură·
Mediu
Sub o stea cu raze albe, când pe nori aleargă luna,
Cerul ocrotind nisipul răscolit de scoici întruna,
Printre valuri agitate, care spală stânca goală,
Copiliță desfrânată, dormi ușor la mine-n poală!
Pescărușii care zboară dulce-or croncăni din pliscuri,
Lăsând soarele s-apară cu-ale sale purpuri discuri
Și când raza te-o cuprinde, cum visele te-nfioară,
Copiliță desfrânată, dormi ușor la mine-n poală!
Buzele ploaia să-ți ude, cum roua își udă floarea,
Iar când suflul ți se-aude, să te prindă-n zori răcoarea.
Cu un ochi să mă-nvelești, cum cu brațul păru-ți țin
Și sprânceana-ți arcuită să-mi aducă un suspin.
Copiliță desfrânată, dormi ușor la mine-n poală,
Până zorii ne deșteaptă, eu privind la stânca goală,
Pescăruși rotind în cercuri, croncănind din pliscul lor
Și nisipul auriu săltând dansul scoicilor.
Copiliță desfrânată, dormi cu luna peste chip!
Și când valurile mării se vor pierde în nisip,
Mișcă-ți pleoapa obosită sub sprânceana ridicată,
Să-ți pot săruta privirea și surâsul tău de fată…
Uite zorii cum se-nchină și-și ridică infinitul!
Copiliță desfrânată, lasă marea și nisipul
Să-ți inunde ochii veseli, ce se-ntrec cu spuma mării
Și pe trupu-ți de fecioară, leneș, să mă dai uitării!
001577
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
190
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Lorena Popa. “Copiliță desfrânată, dormi….” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lorena-popa/poezie/13969408/copilita-desfranata-dormi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.