Poezie
Ce i-am poruncit lui Dumnezeu
1 min lectură·
Mediu
Se jefuiesc stele pe cer
Ca-ntr-o ţiganiadă falsă
Şi din ciocanul meu de ger
Cioplesc icoana ta întoarsă.
Au adormit lalele negre
Pe o scriptură fără zei
Şi un diavol stă de veghe
La întâlniri cu farisei.
Păcatul meu, întins pe toți,
Mă arde ca o moarte vie;
În tine sunt şi-ai să mă scoţi
Şi-apoi să mă redai tot mie!
Mi-e teamă că dintr-o aripă
O să ajung subit ateu,
Căci clipa nu mai este clipă
Cu mine şi cu Dumnezeu.
Mă-nclină univers marin
Pe o clepsidră de granit,
Mă-nclină univers alpin
Pe munţi cu piscuri de-afanit,
Ce se topesc în lava grea
A corpurilor mamifere,
Iar pleoapa lumii – pleoapa mea,
Sărută două emisfere,
Dar mă ascund ȋntr-un cocon,
Pentru o primăvară nouă,
Şi-mi pun şi ploile palton,
Să-mi fie, poate, mâine rouă.
Şi când te lași, să mă striveşti
Până ating ce-i sub pământ,
Căci doar acolo mai trăieşti
Şi-acolo mori ȋntr-un cuvânt!
Tu, Dumnezeu, să-ngenunchezi!
Tu, Dumnezeu, să-mi spui pe nume!
Şi doar în mine să te-ncrezi,
Acum când sunt singur pe lume...
23 noiembrie 2016, Constanţa
001.111
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Lorena Craia
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 181
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 37
- Actualizat
Cum sa citezi
Lorena Craia. “Ce i-am poruncit lui Dumnezeu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lorena-craia/poezie/14135495/ce-i-am-poruncit-lui-dumnezeuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.