Poezie

Lebăda neagră

1 min lectură·24 martie 2017

Mediu

Sub podul de cobalt apare-o vidră,

Pe malul de bazalt așteaptă-o hidră;

Se uită ochi în ochi apoi, fatal,

Le-nghite noaptea rece de metal.

Pe vârful unui munte impozant

Se-așază un cocor de diamant,

Cu aripi translucide, de oglindă,

Și ciocul gata-gata să mă prindă.

Sub fagul care doar ce-a desfrunzit

M-adun lângă o frunză de granit,

Din palmă ciugulește câte-un graur,

Cu pene rubinii și cioc de aur.

Prin iarbă, de sub lemn și rumeguș,

Se-agită câte-un cărăbuș de pluș,

Iar luna se aprinde-n colț de cer

Și cerul își desprinde-o stea de fier.

Privesc la melci sticloși și fără case,

La fluturii de noapte de mătase;

Spre-un cerb cu stea în frunte mă îndemn,

Prin vântul, întețindu-se, de lemn.

Apoi mă uit subit în calendare,

Știind că din vapoarele de sare

Iubirea mea nu poate fi iubire,

Decât pe valuri tulburi de safire.

Tristețea mi-o cobor până pe gene,

Iar trupul sidefiu mă crește-n pene

Și-n noaptea ca de smoală, tuciurie,

Mă pierd pe drumuri albe de hârtie.

20 septembrie 2016, Constanța

001.357

Lorena Craia. “Lebăda neagră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lorena-craia/poezie/14104903/lebada-neagra

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.