Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cât de frumoasă

1 min lectură·
Mediu
Cât de frumoasă ești, cumva, femeie,
Atunci când mă atingi ca o atee,
Cât de frumos îți pică părul des
Pe umărul pe care l-ai ales!
Cât de înaltă pari de-aici, de jos,
De unde se dezleagă ce-i frumos,
De unde mă dezleg și eu, femeie,
Când noaptea ne închide cu o cheie.
Și cât de verde-i drumul către pat,
Și cât de verde sunt și dezlegat
De mâinile femeilor mârșave,
Premisa unor boli atât de grave.
Cât de frumoasă ești cumva, mereu,
Atunci când te ating ca un ateu,
Cât de înaltă pare umbra ta
Pe umbra mea, închisă undeva.
22 octombrie 2016, Constanța
001.031
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
105
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Lorena Craia. “Cât de frumoasă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lorena-craia/poezie/14100031/cat-de-frumoasa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.