Poezie

Evantaie-n simbioză

1 min lectură·14 iulie 2016

Mediu

Decid ca două lacrimi să îmi transform în perle,

Singurătatea, poate, s-o învelesc mătase,

Din negrăirea toată să cânte numai mierle

Și-n lipsa primenirii, să fiu crâng de foioase.

Apoi să las din palme să-mi învelești grumazul,

Ca două aripi frânte în zboruri hibernale

Și peste pieptu’-mi fraged și sânul ca atlazul,

Să rânduiești în tihnă amoruri infernale.

Cu brațul tău, odată un clește ascuțit,

Să-mi prinzi ca-ntr-o strânsoare dorințele de gleznă,

Iar glasul tău, pe-al meu, să doarmă amuțit,

Desferecând în pace o inimă din beznă.

Spre seară să-ndrăznim să ne privim în ochi!

Noi, tulburați de tineri cu suflete-n turnir

Și superstiții care ne scuipă de deochi,

Să tapisăm căminul cu flori și cu furnir,

Din trunchiul nostru neted, ce astăzi, cu-ndârjire,

Va-nfige rădăcina în pivnița cu patimi;

Și vom hrăni din noi tot ce nu-i omenire,

Sperând ca nicio perlă să nu devină lacrimi.

20 iunie 2016, Constanța

001.045

Lorena Craia. “Evantaie-n simbioză.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lorena-craia/poezie/14094488/evantaie-n-simbioza

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.