Poezie
Anul tăcerii
Elegia dorului
1 min lectură·
Mediu
Un an a trecut cu amare suspine,
De când sus la cer plecat-ai de la mine,
Destinul lumii s-a rotit în tăcere,
Schimbând anotimpuri, din nou, în durere.
E o casă mută și-o masă e goală,
Iar umbra ta-i singura, dalba petală
Ce-a mai rămas în geamul care apune,
O voce stinsă în mări de rugăciune.
Printre străini am căutat un răspuns,
În douăsprezece luni de nepătruns.
Dar timpul nu vindecă, timpul doar tace,
Păstrând amintirea ta pură, în pace.
Te văd în lumina ce cade pe prag,
În lucruri lăsate, ce le țin cu drag,
Când un ciclu de viață în jur s-a închis,
Tu rămâi, pentru noi, un spirit dintr-un vis.
E-o viață întreagă, un an fără tine,
Un chin ce în suflet adânc se ține.
Dar dincolo de depărtări și de stele,
Vei rămâne primăvara vieții mele.
0066
0