Poezie
drumul
1 min lectură·
Mediu
Să uit că vorbele nu mă-nțeleg ?
Nu pot. In țara tăcerii e beznă
Și cer vântului strigătul fără hotar,
Ce străbate prin ploaie și ceață.
Pașii mi s-au oprit și mă-ntunec încet,
Þip, dar lumii ce-i pasă de țipătul meu?
Drumul, e doar al meu și îmi pare-un deșert
Apărut între mine și lume, mereu.
Între noapte și zi, nici un drum lăturalnic,
Pe care să pot să pornesc pelerin;
Mai departe de soare, de stele și noapte,
Într-un loc unde n-aș fi străin.
Între cer și pământ am naufragiat,
Am pașii nesiguri și ochii prea triști.
Am uitat să mai zbor, însă nu pot să tac,
Acum, când văd c-am învățat să cad.
Prea departe de nori, și de soare mereu,
Mă strivește neantul în palmele lui,
Prea departe e drumul, eu, un biet pelerin,
Rătăcesc între mine și lume, dar caut un drum.
002.064
0