Peste sufletul meu s-a așternut în timp un strat gros de praf. Mi-l învelise , ca o cămașă de ciment, protejându-mă, să nu care cumva să intre cineva în el și să-mi deranjeze singurătatea. Și pentru
Mi-aduc aminte, tremurai,
Sub alba desfătare-a minții
Și-nfiorată mă rugai,
Să-ți mai arăt odată sfinții.
Și să te las să joci cu ei,
Un joc de-acela de copii,
Cu antice fecioare, iubite de
Descoperă-ți iubito viața,
Din trupul osândit la tihnă,
Lăsându-mă să-ți gust dulceața
Din cripta sfântă, coborâtă
În locurile prea obscene
Ca să le pot descrie-n versuri,
Iubindu-ne, așa
