Poezie

Antichitate

1 min lectură·25 ianuarie 2004

Mediu

Aveam ceva-n comun când te-am văzut,

De aceea te-am oprit și-am întrebat,

Dacă perechea ta de blug căzut

E din acela prespălat.

Și atunci, mi-a mai sărit ceva in ochi,

Tricoul scurt cu mîneci albe,

Pătat exact in acel loc

În care mi-l udasem eu, ducînd trei halbe.

Și le-am băut, spunîndu-ne pe rând,

Intr-o grotească desfătare

Ce-am fost, ce suntem și ce sunt,

Ciocnind din când in când din berile amare.

Și am ajuns într-un final dement

Când am simțit că ne vor crește aripi,

Și ne vom înălța în ritmul lent

A unei simfonii născută-n arii.

Și-n zborul nostru nebunesc,

Am definit ce e comun într-o idilă

Și-am întrebat, ce mie îmi părea firesc,

Și tu, ca mine, tot pterodactilă?

001.961

Loi Dacian. “Antichitate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/loi-dacian-0006905/poezie/61337/antichitate

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.