Poezie
Renaissance
1 min lectură·
Mediu
În inima pădurii, copacii sunt iar verzi
Iarba are miros proaspăt, amețitor,
Totul e frumos, ce minunăție! Vezi?
Dar ce păcat fiindcă este trecător!
Adăpost își are acolo o căprioară
Acolo, în frunzișul des și mai ferit;
Se bucură natura că este primăvară
Culorile sunt vii, totul e-nflorit!
Colo-n luminiș zboară libelule
Și multe vietăți micuțe, drăgălașe,
Frigul este-nchis departe în celule,
Acum că este cald, toate sunt voioase!
Sub soarele călduț al lunii mai
Macii înfloriți se leagănă alene;
Să privești natura, ai tot mai vrea să stai,
Să simți cum bucuria pătrunde până-n vene.
Un fluture albastru s-a pus pe-o păpădie
De-atâta zbor și drum a cam obosit!
Dar nu-i prea lung popasul, el știe-
Cât de puține zile are de trăit.
001.189
0