Poezie

Scumpă casă

2 min lectură·3 mai 2013

Mediu

Ce monoton; câtă liniște și câtă amăgire;

Singur mă culc, mă trezesc, și nu ești lângă mine!

Ah! Ce dor m-a cuprins, și ce durere sufletească,

Totul e pustiu, și fără tine-i goală-a noastră casă.

Stau la fereastră în speranța că am să te zăresc,

Geamul e opac și prin el nu pot pe tine să te privesc;

Și până azi, toate lucrurile parcă s-au și învechit

De când pe la casa noastră tu nu ai mai venit.

De ce atâta liniște în zadar, și de ce atâta haos?

Toate s-au oprit în loc, și timpul este în repaos;

Ce dezamăgire și ce păcat că nu mai vrei să vii!

Neîntorcându-te, pe mine mă vei dezamăgi.

Flori de mucegai au făcut pereții camerei în care-

Demult, ne iubeam dar ah! Mai contează oare?

Ce stricăciune! O, casă veche! Scârțâie podeaua ta;

Spune-mi tu dacă va reveni vreodată iubirea mea!

Porțelan ciobit, căzut și prăfuit de atâția ani

Știu că nu s-a meritat să dau pe tine bani;

Așa cum n-ar fi trebuit să trec pe-acasă acum,

Căci de la plecarea noastră, n-a rămas nimic bun.

Închid în urma mea ușa de lemn scârțâitoare,

Și tristă mă întreb cine-o va mai deschide oare?

El a plecat atunci în grabă, și a uitat adresa ta!

Dar eu, poate am să te revăd odată, casa mea!

001.185

Lohmuller Beatrice. “Scumpă casă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lohmuller-beatrice/poezie/14029004/scumpa-casa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.