Liviu Nanu

Petruț, cred că ești prima dată cu un semn pe un text de-al meu, mă onorează prezența și aprecierea ta.
Daniel, îți înțeleg surprinderea, dar eu cred că nu ai (pe deplin) dreptate. Uite, cineva a apreciat poezia mea, deci editorii lucrează. Pe de altă parte, la recomandate intră și texte care acumulează 3 stele, fără să fie propuse de un editor. E bine, e rău? eu cred că e bine, atît timp cît nu se negociază steluțele. Onorat de semn.
Gheorghe Pașa - ai surprins foarte bine, sînt un fel de pseudoelegii. Dar autoironia mă definește și pot spune că cele mai bune poeme pe care le-am scris sînt în această direcție. Mă bucur că ți-a făcut plăcere lectura.

Urez succes celor doi protagoniști. Sper să fiu și eu acolo, să-i ascult.

Felix, cunoscînd capacitatea ta de analiză și obiectivitatea cu care te apleci asupra autorilor ce-ți intră în \"colimator\", nu pot să spun decît că prezența ta pe textul meu mă onorează, dar mă și obligă să țin ștacheta cît mai sus.

aș înlocui \"coagulat\", care e un termen tehnic și fără valențe estetice cu altceva, un sinonim la \"închegat\" de exemplu.
în strofa a doua cazi nițel în patetic, mai ales în versurile 2 și 3. Ultima strofă mi-a plăcut cel mai mult, dar poate mai nimerit ar fi fost \"tavanul\" în loc de perete, de obicei muribunzii stau cu fața în sus. Despre starea asta a scris o poezie foarte frumoasă, Sorescu, cred că ultima lui poezie. Sînt convins că ai citit-o, transmite o emoție puternică. În concluzie, un poem bun, cu micile rezerve enunțate mai sus.

Uite, cu versul ăsta \"caii apusului poposesc în spatele orizontului\" nu mă împac. Și mai sînt vreo două versuri lungi...În rest e un poem bun, citit, plăcut.
Am remarcat: \"între mâinile tale soarele îmi zâmbește
cu buze roșii, imagini cărnoase
nașterea unui nou măr\"

steaua pierdută

Ted, tu ești un poet talentat, matur, profund și prolific. Adică nici nu mi-aș putea închipui că nu știi ce spui. Numai că (și aici am avut niște discuții, noi doi) uneori te înțeleg mai greu. Dar asta e vina mea, prietene. Mulțumesc pentru timpul acordat.
Anghel, fără să-mi propun, se pare că lirica mea este suportabilă în cea mai mare parte, poate chiar profilactică pentru unii. Anul trecut, la Agigea (apropos, oare s-o mai face festivalul?), l-am cunoscut pe Traian Uba, care-mi spunea printre altele, că nu i s-a mai întîmplat niciodată să rîdă citind un poem, așa cum a făcut-o lecturînd cartea mea. Asta m-a bucurat, pe Traian nu puteam să-l bănuiesc de subiectivism, așa cum nu-l bănuiesc pe Liviu Comșia, care taie cu barda în textele mele, dar uneori le și apreciază. Așa că mi-ai dat o idee: pe la 70 de ani, voi face probabil o antologie cu cele mai \"năzdrăvane\" poezii, deocamdată nu am suficiente pentru așa ceva.
Petre, mi-am mai numărat încă o dată metaforele, am găsit două, care pot susține poemul. Blaga spunea că o metaforă face o poezie, a doua o omoară. Poate ar fi trebuit să mă rezum la una singură, m-am gîndit la asta chiar în timp ce o scriam. Faptul că a ieșit un poem bun în opinia ta (la care fie vorba între noi, țin foarte mult), mă face să reevaluez această teorie. Cineva, mai precis maestrul Bogdan Geană, la începuturile mele pe acest site, mă socotea un postmodernist get-beget. Nu știu dacă avea sau nu dreptate, eu nu sînt teoretician (deși am scris un manifest despre boemiism, ascuns însă privirilor). Asta înseamnă că folosesc din plin tot ce-mi pică sub ochi, adică microuniversul și cotidianul, banalul și amănuntele vieții, pot constitui o sursă de inspirație. Cum fac șintoiștii, aș încerca o comparație, care văd un zeu în fiecare obiect sau ființă din jurul lor. Că e bine sau rău, timpul va decide. Mă bucur că tu ai apreciat efortul meu și ai găsit valențe estetice în umilele mele încercări liricoide.

Poate ți-a scăpat, dar eu cred mai degrabă că intenționat ai lăsat în prima strofă o rimă buclucașă \"apă-adapă\" și o repetiție pe care n-o înțeleg \"dealuri\".
De la strofa a doua mi-a plăcut, există un umor intern (desigur, asumat) de bună calitate.

Un text care ar trebui dezvoltat, tema este generoasă. Final foarte bun.

Maria, sînt oameni care știu să aprecieze și să se bucure din puținul pe care îl au la dispoziție. La fel și unii cititori, reușesc să scoată perlele din noroi. Nici nu-ți închipui cît m-a bucurat comentariul tău, ai intrat pe aceeași lungime de undă cu mine și ai surprins cîteva dintre \"pietrele\" acestei povestiri, în aparență simplă și banală. N-am vrut să dezvolt teoria sîrmei, a făcut-o alt prozator român (Cimpoeșu, în \"Simion Liftnicul\") mult mai bine, ar fi însemnat să-l copiez, și asta nu mi-am permis.

Adela - Da, patru tonalități diferite, asta am încercat. Poate ar fi trebuit să le zic \"pseudoelegii\".
Vasile, 4 nu înseamnă nimic, pur și simplu mi-a fost lene să merg mai departe, inițial mă gîndisem să scriu 10 :)
Anghel, amabil ca de obicei. Dar eu cred că te-au prins versurile mele într-o stare anume, tu nu ești așa impresionabil.
Dana, ai reușit în doar cîteva cuvinte să descrii aproape toată lirica mea.
Tuturor, mulțumiri pentru lectură și semn

Stimate domnule Alberto, aveți perfectă dreptate. De fapt asta mi-am și propus, să fiu citit de pensionari sau casnice, e un segment de cititori neglijat de marii scriitori, unde aș putea avea mari succese. Eu sper că și pe agonia să fie destui cititori din această categorie, pentru a nu face literatură de nișă. M-au încurajat în acest sens și alții, printre care colegul nostru, Liviu Comșia, un prozator talentat (sau cel puțin recunoscut de USR, că doar ei i-au dat premiu), care a găsit, citind printre rînduri, și alte valențe palidelor mele încercări. Iar eu îl ascult aproape orbește, că e mai mare decît mine și a mai fost și redactor șef la Astra, printre altele. În concluzie, nu am pretenții, dar cred că v-ați dat seama că agonia.ro nu e o revistă literară, ci mai degrabă un atelier, unde ne putem permite tot felul de exerciții.

Imagini puternice care m-au trimis o clipă la poeziile lui Matei Ghigiu, fără intenția de a căuta asemănări.
Sînt cîteva construcții în prima strofă care (parcă) ar necesita o revizuire (versurile 2, 3 și 7).
Cred că este un poem bun, oricum, mie mi-a plăcut.

Cred că ai fi putut evita construcția \"...zic_că_Cineva\"
Am remarcat bicicleta rezemată, mi-am amintit de Marin Moraru în monologul lui despre bicicleta galbenă.

Miruna, nu știu despre cartea aceaa nimic. Zici s-o caut la bibliotecă?
Elia, nu mai știu cine spunea că un text devine bun (sau clasic, mă rog) atunci cînd cititorul rezonează cu autorul și la final exclamă: \"dar așa ceva am trăit/simțit/văzut și eu\". Realizez că mai am de parcurs un drum destul de lung pentru a ajunge în stadiul acesta, dar mă bucur de fiecare dată cînd cititorul are o reacție, oricare ar fi ea.
Anni, probabil colega ta e nițel ardeleancă...:)
Aurel, ți-am trimis un mail și niște linkuri, sper că a ai dat peste ele.

Maria, nu știi (ba cred că știi) cît de mult mă bucură prezența ta aici. Și mai ales faptul că ți-a plăcut ce am mîzgălit eu, inspirat de cei peste 1300 km parcurși în 3 zile.
Anni, dacă nu intervine nimic neprevăzut, în toamnă voi debuta cu proză. Onorat de vizită.

Iacob, după cîte ți-ai dat seama, este o călătorie imaginară, textul este pură fabulație. Și e scris la repezeală, sigur va suferi cîteva modificări, dacă voi considera că merită atenție. Dar apar și cîteva personaje autentice, unul dintre ele este fetița gazdelor, de exemplu, care așteaptă să crească mare pentru a face mîncare. Nu știu cît mi-a reușit împletirea realului cu imaginarul, sper că acest text va fi bine receptat, așa cum ai făcut-o tu. No, mulțam pentru opiniune.
http://i23.photobucket.com/albums/b391/antonpeta/Tara%20Oasului/P5053872.jpg
http://i23.photobucket.com/albums/b391/antonpeta/Tara%20Oasului/P5053817.jpg
și două fotografii făcute de mine la Negrești Oaș

Eu cred că autorul a speculat nițel în poezia asta. Pare scrisă după rețetă, totul (sau aproape totul) se potrivește, există un echilibru, un poem gîndit. Prin urmare, despre partea tehnică nu prea am ce reproșa (mici imperfecțiuni există). Însă, am impresia că în dorința de a scrie un poem perfect, autorul a lăsat pe planul doi fiorul liric, emoția adică. Personal eu apreciez la un poem nu atît tehnica lui, sau corectitudinea informației, ci mai curînd comunicarea cu cititorul, transmiterea stării interioare, a emoției. Sau poate n-am fost eu destul de receptiv, depinde și de starea în care se află cititorul în momentul lecturii. Aș vrea să fiu bine înțeles (vorba unui fost prim ministru), mă bucură faptul că poezia tînărului autor a primit aprecieri, dar mi-ar părea bine ca el să nu se culce pe o ureche și să-și vadă mai departe de poezie.

Pe 4 mai dis de morning mă pornesc spre Zalău. DE scris am mai scris, e drept mai rar că mai răruț e mai drăguț. Vreau să fac și fotografii, pe lîngă plaiurile mioritice mi-am propus și o temă \"pilangii și drojdieri\", pentru lansarea \"Cîrciumii lui Bicuță\"

găsesc aici două personaje imaginare, veronika și betca, care sub umbra/faldurile/pliurile unei rochii îndeplinesc un fel de ritual erogeno-liricoid cu trimiteri încă nedeslușite, abia întrezărite. Nu știu cum pot lumina fasciculele de mercur și cum pot ele transforma țesutul dermic, dar aici ar trebui să lucreze imaginația. În primul rînd a poetului, apoi (la fel de important) a cititorului. E bine că vă construiți un univers liric în jurul unor personaje, e posibil ca în timp acestea să facă o cartieră frumoasă, sau cel puțin interesantă. Succes!