Liviu Nanu

Cred că mai potrivit era \"treci ÎN galop\". Poem frumos, l-am citit cu plăcere.
Am remarcat:
\"mă știai purtând scuturi în fiecare condei\"
\"ca o femeie
aproape imposibil de imaculată\"
\"cu adevărat
prea ni se potrivesc între noi
karmic și cosmic
toate\"
ultima strofă

îmi place poemul, are cursivitate, ritm și melodie, iar rimele nu mi se par forțate (retină-naftalină, chiar m-a făcut să zîmbesc). Doar prin strofa a treia am strîmbat nițel din nas, evident, la rime.
Citit, plăcut

Îmi învățasem bine muza
De cîte ori venea le mine
Și mă vedea că-mi crapă buza
Îmi aducea sirop de-afine

În care completa firește
Cu oarece alcool etilic
Să pot să scriu, gospodărește
Un minunat poem idilic

De la un timp mă deranjează
Și versuri să mai scriu nu pot
Că-n loc să stea alături, trează
Ea bea cu mine cot la cot

\"pe_partea\", \"clipa_plânge\" (sugestie: \"suspină\"), \"ne_naște\". Astea ar fi singurele mele obiecțiuni. Un poem bun.

Am reținut:
\"la întoarcere ne-am ținut cu toții de mână
să vedem cât de mare e familia noastră
lipsea irina care e la verona acum
și micul hamster care a preferat să ramână acasă
dacă erau cu noi sigur împresuram cu brațele noastre orașul\"

\"tot mai rar văd stele născându-se
tot mai rar văd stele căzând
tot mai rar văd îngeri prin arbori\"

\"zidurile acestea tot mai înalte
zidurile acestea tot mai groase
zidurile acestea tot mai surde\"

Există și unele legături (chevilles) mai puțin inspirate, dar ele contează mai puțin

Tinere autor, dacă ai fi scris o poezie pe tema asta, ai fi fost mai cîștigat. În poezie poți să-ți folosești imaginația, poți să fabulezi, să bați cîmpii chiar, unii vor spune că e poezie onirică. Proza presupune însă o experiență bogată de viață, de regulă trăită de autor, de aceea (cu mici excepții) nu prea vezi prozatori sub 40 de ani. Hemingway n-ar fi fost același prozator de succes dacă n-ar fi trecut prin război, de exemplu. Dar încercarea ta merită apreciată, deși cred că poți s-o dezvolți pe mai multe planuri. Sîntem aici într-un atelier literar și fiecare text ar trebui privit cu seriozitate, iar autorul încurajat, sau \"certat\" colegial, astfel încît, fără a-l jigni, să înțeleagă părerea cititorului, și sugestiile lui.
Acum, despre bătrîna din textul tău... Într-un fel, Mihai are dreptate, lasă impresia de ipocrizie. Mă uitam zilele trecute la o emisiune, și un individ (că politician nu-l pot numi) dintr-un partid care tocmai a luat-o în barbă la referendum, ne explica ce vrea electoratul. Eu tare m-am mirat, pentru că s-a văzut clar că ei habar n-au avut ce vrea electoratul. Așa și cu cititorul, nu știi ce vrea decît după ce-i oferi ce ai de oferit. Pe de altă parte, Mihai nu are dreptate, cunosc destule cazuri, chiar din jurul meu cînd fiul de la oraș îi cumpără bunicii de la țară un mobil. Mamaie îl poartă în buzunarul șorțului cînd merge să dea mîncare la porc, sau în grădină, cînd își udă pătrunjelul. Durează mult pînă învață să-l folosească, de cele mai multe ori uită să-l încarce, așa că ăia mici sună în disperare, pînă la urmă tot la Primărie apelează, să meargă unul de-acolo să vadă ce se petrece.
Autorul a gîndit o anumită situație, dar noi, cititorii isteți putem să ne imaginăm și alte scenarii.
a. Fie bătrîna, pentru a-l impresiona pe fiu și a-l determina să-i mai treacă pragul, declară că nu-i ajung banii :
be. Fie nu vrea să afle cei doi situația ei financiară (știm și noi de la tv cîți tîlhari deghizați mișună în jurul nostru)
ce. Se gîndește că în rai roamingul e mai scump (asta și în funcție de societatea de telecomunicații la care i-a luat fiul cartelă, că doar n-o fi fost atît de prost să-i facă abonament.
de. E destul de isteață să folosească dialogul prin telefon, pentru a-i convinge pe cei doi că nu merită efortul de a-i vinde nimic.
Ar mai fi cîteva variante, dar nu le mai spun, că poate le folosește Alberto în romanul lui și rîmîne nuvela mea fără acțiune și personaje.

Tinere autor, dacă ai fi scris o poezie pe tema asta, ai fi fost mai cîștigat. În poezie poți să-ți folosești imaginația, poți să fabulezi, să bați cîmpii chiar, unii vor spune că e poezie onirică. Proza presupune însă o experiență bogată de viață, de regulă trăită de autor, de aceea (cu mici excepții) nu prea vezi prozatori sub 40 de ani. Hemingway n-ar fi fost același prozator de succes dacă n-ar fi trecut prin război, de exemplu. Dar încercarea ta merită apreciată, deși cred că poți s-o dezvolți pe mai multe planuri. Sîntem aici într-un atelier literar și fiecare text ar trebui privit cu seriozitate, iar autorul încurajat, sau \"certat\" colegial, astfel încît, fără a-l jigni, să înțeleagă părerea cititorului, și sugestiile lui.
Acum, despre bătrîna din textul tău... Într-un fel, Mihai are dreptate, lasă impresia de ipocrizie. Mă uitam zilel trecute la o emisiune, și un individ (că politician nu-l pot numi) dintr-un partid care tocmai a luat-o în barbă la referendum, ne explica ce vrea electoratul. Eu tare m-am mirat, pentru că s-a văzut clar că ei habar n-au avut ce vrea electoratul. Așa și cu cititorul, nu știi ce vrea decît după ce-i oferi ce ai de oferit. Pe de altă parte, cunosc cazuri, chiar din jurul meu cînd fiul de la oraș îi cumpără bunicii de la țară un mobil. Bătrîna sapă în grădină cu telefonul în șorț, uneori uită să-l încarce și ceilalți se dau de ceasul morții dacă mai trăiește sau a ajuns în rai, ca să-l parafrazez pe autor. Asta n-o face pe mamaie nici mai bogată, telefonul e pe cartelă, plătită de copil. Dar poate să fie ipocrită, vorba ta. Să simtă doar nevoia de compasiune din partea fiului, atunci cînd declară că nu are bani. Sau sclerozată, o boală a bătrîneții și nu numai. Deci, ce spuneam? ah, da, se pare că plouă în țară. În fine, ar mai fi cîteva situații, dar nu le mai spun aici că dau idei și poate le folosește Alberto pentru romanul său care va eclipsa nuvela mea despre ajungerea în rai cu telefonul mobil și costurile de roaming, că acolo cică sînt mari rău. da\' rău de tot.

Petruț, eu am gîndit \"la glezne\" ca pe un artificiu vizual și ironic. Dar poate ai dreptate, am să reflectez la sugestiile tale, pentru care îți rămîn dator. Onorat de trecere.

Eu văd două posibilități:
a. Ori te-a impresionat mult Bacovia (\"Pe catafalc\") și ai vrut să scrii o parodie sau o replică, ceea ce n-ar fi rău dacă ai fi ieșit mai bună
be. N-ai citit Bacovia (ceea ce e rău) și ai scris din pură coincidență această poezie care seamănă (ca temă doar) cu poemul bacovian.

Bogdan, ai văzut partea \"șugubeață\", și nu e rău, este un efect pe care l-am urmărit, dar nu e singurul. Unii au văzut tristețe și autoironie (care poate fi tot o tristețe mascată), și pot să spun că și ei au dreptate. Onorat de trecere.

Cred că Ștefan are dreptate, partea a doua e mai bine realizată, mai ales ultimele două versuri, pe care le-am remarcat.

Un poem vizual (dar și olfactiv, aș îndrăzni), cu imagini puternice. Citit, plăcut. Nu prea m-am împăcat cu \"translucidă\", însă.

Petruț, cred că ești prima dată cu un semn pe un text de-al meu, mă onorează prezența și aprecierea ta.
Daniel, îți înțeleg surprinderea, dar eu cred că nu ai (pe deplin) dreptate. Uite, cineva a apreciat poezia mea, deci editorii lucrează. Pe de altă parte, la recomandate intră și texte care acumulează 3 stele, fără să fie propuse de un editor. E bine, e rău? eu cred că e bine, atît timp cît nu se negociază steluțele. Onorat de semn.
Gheorghe Pașa - ai surprins foarte bine, sînt un fel de pseudoelegii. Dar autoironia mă definește și pot spune că cele mai bune poeme pe care le-am scris sînt în această direcție. Mă bucur că ți-a făcut plăcere lectura.

Urez succes celor doi protagoniști. Sper să fiu și eu acolo, să-i ascult.

Felix, cunoscînd capacitatea ta de analiză și obiectivitatea cu care te apleci asupra autorilor ce-ți intră în \"colimator\", nu pot să spun decît că prezența ta pe textul meu mă onorează, dar mă și obligă să țin ștacheta cît mai sus.

aș înlocui \"coagulat\", care e un termen tehnic și fără valențe estetice cu altceva, un sinonim la \"închegat\" de exemplu.
în strofa a doua cazi nițel în patetic, mai ales în versurile 2 și 3. Ultima strofă mi-a plăcut cel mai mult, dar poate mai nimerit ar fi fost \"tavanul\" în loc de perete, de obicei muribunzii stau cu fața în sus. Despre starea asta a scris o poezie foarte frumoasă, Sorescu, cred că ultima lui poezie. Sînt convins că ai citit-o, transmite o emoție puternică. În concluzie, un poem bun, cu micile rezerve enunțate mai sus.

Uite, cu versul ăsta \"caii apusului poposesc în spatele orizontului\" nu mă împac. Și mai sînt vreo două versuri lungi...În rest e un poem bun, citit, plăcut.
Am remarcat: \"între mâinile tale soarele îmi zâmbește
cu buze roșii, imagini cărnoase
nașterea unui nou măr\"

steaua pierdută

Ted, tu ești un poet talentat, matur, profund și prolific. Adică nici nu mi-aș putea închipui că nu știi ce spui. Numai că (și aici am avut niște discuții, noi doi) uneori te înțeleg mai greu. Dar asta e vina mea, prietene. Mulțumesc pentru timpul acordat.
Anghel, fără să-mi propun, se pare că lirica mea este suportabilă în cea mai mare parte, poate chiar profilactică pentru unii. Anul trecut, la Agigea (apropos, oare s-o mai face festivalul?), l-am cunoscut pe Traian Uba, care-mi spunea printre altele, că nu i s-a mai întîmplat niciodată să rîdă citind un poem, așa cum a făcut-o lecturînd cartea mea. Asta m-a bucurat, pe Traian nu puteam să-l bănuiesc de subiectivism, așa cum nu-l bănuiesc pe Liviu Comșia, care taie cu barda în textele mele, dar uneori le și apreciază. Așa că mi-ai dat o idee: pe la 70 de ani, voi face probabil o antologie cu cele mai \"năzdrăvane\" poezii, deocamdată nu am suficiente pentru așa ceva.
Petre, mi-am mai numărat încă o dată metaforele, am găsit două, care pot susține poemul. Blaga spunea că o metaforă face o poezie, a doua o omoară. Poate ar fi trebuit să mă rezum la una singură, m-am gîndit la asta chiar în timp ce o scriam. Faptul că a ieșit un poem bun în opinia ta (la care fie vorba între noi, țin foarte mult), mă face să reevaluez această teorie. Cineva, mai precis maestrul Bogdan Geană, la începuturile mele pe acest site, mă socotea un postmodernist get-beget. Nu știu dacă avea sau nu dreptate, eu nu sînt teoretician (deși am scris un manifest despre boemiism, ascuns însă privirilor). Asta înseamnă că folosesc din plin tot ce-mi pică sub ochi, adică microuniversul și cotidianul, banalul și amănuntele vieții, pot constitui o sursă de inspirație. Cum fac șintoiștii, aș încerca o comparație, care văd un zeu în fiecare obiect sau ființă din jurul lor. Că e bine sau rău, timpul va decide. Mă bucur că tu ai apreciat efortul meu și ai găsit valențe estetice în umilele mele încercări liricoide.

Poate ți-a scăpat, dar eu cred mai degrabă că intenționat ai lăsat în prima strofă o rimă buclucașă \"apă-adapă\" și o repetiție pe care n-o înțeleg \"dealuri\".
De la strofa a doua mi-a plăcut, există un umor intern (desigur, asumat) de bună calitate.