Liviu Nanu

Mulțumesc Eugen, cred însă că ești mai mult decât amabil. Sau politicos.

Mariana, prezența ta, din păcate destul de rară îmi produce o mare bucurie. Mai ales că ți-a plăcut puțin, acolo...

Silvia, de puține ori te-am văzut așa entuziasmată, așa că nu pot decât să mă simt onorat de prezența ta plină de farmec.
Elia, felicitări pentru concurs, mă bucur că o poetă așa talentată și interesantă are timp să citească și poeziile mele.
Bogdan, deși nu am urmărit asta, se pare că umila încercare liricoidă este tot un fel de poezie-manifest. Eu cred că, din ce în ce mai mult, ceea ce scriem noi aici, pe site se conturează ca un curent pe care nu aș putea să-l denumesc. Las asta în seama altora, mai școliți. Cred asta cu convingere, sunt destule semnale în sensul acesta, și mă refer la premiile obținute în concursuri de creație, la volumele publicate de unii dintre colegii noștri și la aparițiile în reviste literare. Nu știu dacă peste ani ne vor citi doar nepoții sau prietenii apropiați, însă din acest imens atelier dacă se vor desprinde de pluton măcar câțiva, și tot consider că va fi o mare realizare. Timpul va decide, dar timpul se pare că este deocamdată de partea noastră. Eu cred că tu ai toate șansele să fii unul dintre ei, cu singura condiție să perseverezi în efortul tău. Mai sunt și alții, desigur, pe care n-am să-i numesc aici de teamă să nu omit pe vreunul dintre ei. Urmăresc cu mare interes acest fenomen și mă bucur că într-o măsură (destul de mică) sunt implicat și eu. Sper că ai citit textul în varianta finală, a suferit mici adăugiri
Cu deosebită stimă, Anton.

Florin, cu scuze pentru întârziere, îți răspund la comentariu. Regret că nu ți-a plăcut expresia \"prostește\", dar altceva mai bun n-am găsit. Și te-aș ruga pe viitor, dacă mă vei mai onora cu prezența pe textele mele să lași deoparte acel \"domnul Liviu\". Mă face să mă simt mai bătrân decît sunt.

Daniel, chiar dacă nu ți-ar fi plăcut, doar faptul că te-a intrigat forma textului și tot mă onorează. Am continuat (în felul meu, firește) ideea pe care Bogdan o dezvoltă în poezia sa \"maculatură postumă\", poezie care mi-a plăcut mult. Așa că, în loc să-i fac un comentariu laudativ la subsolul textului am încercat cu mijloace lirice modeste să-i spun ce gândesc. Dacă am reușit sau nu rămâne de văzut.

Sper că nu te-am șucărit
Cu săgeata mea dibace
Fiindcă altfel te invit
Să dai cep la poloboace.

Și să bem frate Diviza
Până când ți-o trece criza
Tu cu țoiul, eu cu cana
Să-ți trăiască epigrama!

ce dacă păpușarii ne otrăvesc
încet?
păpușile din cîrpă
de ace nu au teamă.
veghez atent din umbră
ca un anahoret
trudind la coca vieții
să nu devină
zeamă

(ce dacă?)

Daniel, imagini frumoase, formă, idee. Penultima strofă însă scârțâie puțin, cel puțin în urechea mea stângă. Mai precis ultimele 4 versuri. Cred că știi foarte bine ce faci, fiecare vers se pare că este așezat de tine temeinic și după o profundă cugetare, mie însă așa mi s-a părut.
Cu stimă,
Anton

Pavel, am citit Paler, la vremea aia m-a impresionat. Nu știu ce reacție aș mai avea recitindu-l. Sau ce plăcere...
Laura, sunt onorat, atunci când găsești un segment mic, cît de mic de cititori cărora să le spună ceva poezia ta, înseamnă că n-ai scris-o în zadar.
Ioane (și cu această ocazie îi răspund și lui Andrei), încearcă s-o cânți. Andrei, primele strofe amintesc de cântecul lui Vali, dacă vrei, ca o palidă recuperare a spiritului, deși, ai observat desigur, poezia mea se oprește aici. E ăsta postmodernism? nu e? Supun aici cîteva păreri și poate dezvoltăm ideea în altă parte.

despre standardul postmodernist

(Mircea Cărtărescu)

„să fie lung, narativ, aglutinant, cu o oralitate bine marcată prin efecte retorice speciale, agresiv (trăsături generației beat), dar și ironic și autoironic, imaginativ până la onirism, ludic, dovedind o dexteritate prozodică și lexicală ieșită din comun (tradiția românească nemodernistă), în fine, impregnat de aluzii culturale savante inserate prin procedee metatextuale și de autoreferențialitate”

(Umberto Eco)

„Răspunsul postmodernului dat modernului consistă în recunoașterea că trecutul, de vreme ce nu poate fi distrus, pentru că distrugerea lui duce la tăcere, trebuie să fie revizitat: cu ironie, fără candoare. Mă gândesc la atitudinea postmodernă ca la atitudinea celui care iubește o femeie, foarte cultă, și căreia nu-i poate spune: << Te iubesc cu disperare>>, pentru că el știe că ea știe (și ea știe că el știe) că propoziții ca acestea le-a mai scris și Liala. Există totuși o soluție: Va putea spune: << Cum ar spune Liala, te iubesc cu disperare>>. În acest moment, evitând falsa inocență, deoarece a spus clar că nu se mai poate vorbi cu inocență, acesta îi spune totuși femeii ceea ce voia să-i spună : că o iubește, dar că o iubește într-o epocă de inocență pierdută”.

„După mine, scriitorul postmodern ideal nu imită și nu repudiază pe părinții săi din secolul XX, nici pe bunicii săi din secolul XIX. A digerat modernismul, dar nu-l duce în spinare”.

(Nicolae Manolescu)

„poezia postmodernă își împrumută criteriul poeticului din aceea modernă, cu deosebire că se arată mult mai îngăduitoare în preferințele și idiosincraziile ei. Epoca postmodernă nu inventează cu adevărat o nouă poezie, așa cu inventase epoca modernă, dar, după un veac și mai bine de modernitate, poeții își permit să fie mai puțin restrictivi.. atitudinea caracteristică este acum una recuperatoare. A recupera nu înseamnă a se întoarce la trecut, ci doar a avea conștiința trecutului. Poetul modern este de obicei inocent în raport cu tradiția: se scutură de ea ca de o povară inutilă. Vrea să facă altceva decât înaintașii săi. Sentimentul lui este unul de libertate împinsă până la anarhie. Postmodernul nu e anarhic. Pentru el tradiția este o povară purtată cu grație, asumată critic sau ironic. (…) Postmodernii au întotdeauna ceva de împărțit cu înaintașii lor.
(…) Dar postmodernul se referă deopotrivă la modernism și la avangardism, și nu prin negare, ci prin recuperare: el nu este antimodernist, nici antiavangardist.

Din ochii-mi triști cad lacrimi, mari, fierbinți
Când văd cum te-amăgești și cum te minți
Și recunosc, trăiesc din plin o dramă
Când îți citesc o nouă epigramă

Ca sa fiu sincer, Ioane, nu mi-am propus sa scriu o poezie perfecta ca forma. Am vrut sa transmit o anumita stare.

Ioane, am re-verificat. 12-11-12-11. Nu stiu ce ai vazut tu. Poate, accentul, pauza...

Ioane, chiar de nu găsești subiect
Eu totuși te admir și te respect
Dar nu te înțeleg și mă-ntristezi
Cu epigrama ce-ai de-o masacrezi?

Subiecte ? bine zis, e criză-n țară
Și nici talentul nu prea dă pe-afară
De-aceea-ți cer – sau poate-ai încercat? –
Prin site să cauți și un predicat

Tot ciugulindu-ți prin ficați cognacul
Săracul vultur poa’ să dea de dracu’
Așa că bade Ioane, eu îți zic
prietenește: lasă ciocul mic

Ioane, ca să fiu sincer mă așteptam, doar îți aruncasem mingea în teren :)
Adela, mă bucur că ți-a plăcut, de fapt cam ultima strofă e cheia, dar nu numai.
Vasile, cred că varianta a doua e mai aproape de adevăr. Dar nu trebuia să-ți storci creierii pentru o poezioară banală.

Da Silvia, poate că sînt plictisit. Sau poate că tu ai citit-o într-un moment nepotrivit. Cum spunea și Umberto Eco \"audiția poetică presupune liniște, participare, un fel de ceremonie inițiatică. Poezia nu se citește în mijlocul zgomotului. Și o grămadă de texte de valoare diferită înseamnă zgomot\"

Mitică, mare pișicher
Când mă citește are fler
De data asta n-avu harul
Că nimeri în plin coșmarul

Iulian, Mae, Virgil, onorat de trecere

Fără diacritice. Există facilitatea, de ce nu o folosești?

Dear Monica, i believe
tonul tău conspirativ.
Și te iert acuma fiindcă
mi-ești datoare o palincă.

Deci aleargă, fă-ți valiza
pân’ nu vine don Diviza.
Că nu vreau să-mpart cu el
Sau mai rău…cu Ghiocel.

Gina, poate sunt eu mai pretențios, însă consider că nu e mare efortul de a scrie cu diacritice, mai ales că ai această facilitate. Nu discut valoarea textului tău, dacă a apărut în volum, cinste ție, bănuiesc totuși că acolo avea diacritice. Cred că poți modifica textul, dar dacă nu vrei...poate îl vede alt editor mai puțin cusurgiu. De fapt, ce tot vorbesc eu aici, observ că și la concurs au intrat poezii fără diacritice și - mai trist - cu greșeli de ortografie, impardonabil în opinia mea. Cu stimă,
Anton