Liviu Nanu

Andule, rămâne cum am stabilit, sâmbătă ora 14 (sau mai devreme). M-ai ghicit, sînt într-o dilemă totală. Dacă beau jumătatea (plină) înseamnă că rămâne paharul gol.

Aveți dreptate, inițial explicasem într-o strofă, dar pe urmă, nu știu de ce (toane de pot) am scos. Personajele consumau niște combinații de zemuri, tulburel cu pepsi, cam așa ceva.

Ela după ce s-a terminat cu șirul (lung) al laudelor vin și eu aici și spun că în ciuda poeziei desltul de bine realizată tehnic, mi-au atras atenția câteva versuri care din păcate nu mi se par deloc fericite. \"părăsește-mă în do majOR fără balansul regretelOR\", în care rima (involuntară, sper) dă ritm de manea. La fel se întâmplă și cu \"greierii singurătății\", o formulă de care cel puțin eu mă feresc, și ultima strofă care nu prea spune mare lucru, eventual reia ideea. Cu prietenie,
Liviu

Cred că Vasile fredona o melodie când a scris poezia asta. are un ritm care te amețește și la un moment dat riști să ignori balastul care trage în jos. Am remarcat prima și ultimele două strofe. În rest, te repeți și în final nu spui nimic nou. Totuși, așa cum spuneam, cele trei strofe merită efortul lecturii.

Tuturor colegilor care mi-au adresat cuvinte frumoase și celor care n-au făcut-o dar măcar au citit anunțul și s-au bucurat alături de mine, doresc să le mulțumesc pe această cale. Celor care vor participa le voi mulțumi personal. Aurel, cred că adresa ta am cam rătăcit-o, trimite-mi te rog pe liviunanu@yahoo.com. Față de tine am oarece obligații, știi tu. Lory, aștept și eu o carte de la tine, adresa de mail am scris-o mai devreme. YM-ul este liviunanu, pentru orice eventualitate.

Camelia, eu văd poezia asta ca pe un cerc, mia degrabă o spirală, se închide cu aceleași imagini de început. frumos construite. Cred totuși că apropierea tortului cu felia de cozonac nu e indicată nici în poezie nici în realitate, din cauză de glicemie. Iar \"creion gumat\" iar sună puțin ciudat, puteai folosi direct, creion chinezesc. În concluzie părere bună cu mici amendamente.

Pentru cei care și-au anunțat participarea la eveniment, am datoria să-i previn. O parte din activitate se va desfășura pe malul (abrupt, după ultimele inundații) rîului Vedea. Las aici un link pentru lămuriri. http://www.agonia.net/index.php/poetry/144953/index.html

Frumoase. Cred că te obsedează ploaia, apare frcvent în versurile tale. Te-am recitit cu plăcere. Aștept și alte poezii.

Nu-mi pot face o impresie din lectura a doar 3 texte. Ar fi bine să mai scrii, cred că ai talent și sensibilitate.

Silvia, poate că ai dreptate, trebuie să vii achipată, poate nu cu barcă dar cel puțin un colac ar trebui, sau o vestă de salvare. Asta în cazul în care din întîmplare ajung în rîul Vedea. E foarte periculos, iar locația este chiar pe malul abrupt. Pentru amănunte citește aici: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/144953/index.html
Nancy, se rezolvă. mulțumesc pentru felicitări.
Ancuța, și ție îți mulțumesc. Eu încă mai aștept cartea ta.

Reușești să creezi o atmosferă însă ceva sună fals, este un dezacord...cred că de la lumânare, de la focul care troznește, divanul, odaia... Nu știu cum poate percepe textul ăsta un tânăr născut și trăit în Berceni, să zicem. În rest e bine. Îți urez bun venit pe site!

Văd că ai doar 3 poezii postate. Mai ai timp, să nu abandonezi. Rima este încă facilă, cred că te grăbești tare, încearcă să cauți și alte soluții prozodice. În definitiv aici este un atelier, fiecare produce ceva și așteaptă feed-back.
Bine ai venit pe site!

Cum stai cu inspirația? așteptăm ceva nou. Asta cu puișorii e bună, imaginație ai.

La mulți ani stimate maestre!

Ai puțintică răbdare. Și tutun, normal. Să cercetăm.

Nu, nu e inclusă în carte. Volumul (de fapt este o plachetă) a apărut pe 4 octombrie, dar ultimele aproximativ 10 texte nu sînt incluse. Poate la următorul, cine știe?

Îmi amintesc și eu de prima duminică din octombrie cînd se organiza \"Ziua recoltei\", mă lua tata de mînă și intram în oborul amenajat cu stuf, papură și porumb împănușat, legat în funie. Mă minunam de purceii de lapte etalați pe galantare, de toate frunctele de sezon frumos aranjate, de borcanele de murături, făceam o baie de culori și de must, pe care de regulă reușeam să mi-l torn pe cămașa albă de pionier. Așe este, pastrama se mănâncă lângă grătar, pe funduri de lemn, cu mâna, cu mămăligă și cu mujdei, deși ăsta poate să lipsească. Vinul să fie tulburel, dar destul de bun, să ai timp să ajungi acasă la WC-ul personal. Acum ești înconjurat doar de plastic, nu mai știu cine spunea (parcă Murphy) \"dacă vrei să bați în lemn, constați că în jurul tău nu ai decât inox și plastic\". Mi-ai trezit frumoase amintiri, Mariana.

Poezia s-a dorit a fi un fel de tablou, mai precis niște tușe asupra realității ce ne înconjoară, tottal diferită față de ce visăm cu ochii deschiși sau nu. Eu exercițiu împotriva alienării, oricum, un exercițiu. Trecerea voastră pe aici mă onorează și sînt dator cîteva lămuriri, fără să intru în explicații, în general e bine să lași cititorul să înțeleagă textul cum mintea lui.
Traian, la întrebările puse de tine cred că singur ai găsit răspunsul. Așa este. Cu moneda, da. Sînt din ăia noi de aramă, 5 bani parcă.
Giulio, e pronunția neaoșă la ok și offline.
Claudiu, posibil să schimb acolo dar ce să pun în loc? finalul trebuie să fie un blocaj, o lipsă de comunicare. Așa m-am gîndit eu că ar fi potrivit. Mulțumesc. Nu e amprenta Ioanei, ne-am gîndit doar să scriem amândoi ceva în același timp, fără să ne influențăm. Ca un exercițiu comun fără colaj, însă.

Da, primul vers al fiecărei strofe trebuie să facă atent cititorul, urmând ca celelalte să creeze o emoție, că doar ăsta e scopul poeziei. Însă, probabil din cauza unei exprimări mai pretențioase lucrul ăsta nu se petrece decît oarecum prin strofele 3 și 4 prin cîteva versuri inspirate \"Manastiri de viata\", \"Scenarii gravate in penele ei\". Și strofa finală suferă de aceeași boală, mă așteptam la un final mai dramatic. Se vede că este o poezie lucrată, tehnic nu prea am ce reproșa.
Cu prietenie,
Anton

Dragul meu,
Mesajul tău a ajuns la mine prin intermediul internetului care este cele mai bun pretenar. Ai dreptate, cum trece timpulă sta...zile, ore, secunde...zici tu. Eu aș completa: minute, săptămâni, luni, ani, decenii ș.a.m.d. Și eu sînt cu gîndul latine eu departe, tu și mai departe, depărtarea dintre noi e imensă și eu suspin după pielea ta și atingerea ta și mai tandră. Eu însă pot. Pot să stau așa și să mă gîndesc și la altceva, mai beau o cafea, o cola...tre ce timpul așa cum spuneam/ai în prima parte a poveștii. Întotdeauna am vrut să știi cît mă iubești, am întrebat și vântul serii, așa cum m-ai învățat, dar știi că stau la Glina, lângă stația de epurare și de obicei vântul bate dinspre. Da, da...știu și eu asta, am citit undeva, păsăril câtă cântecele, pomii înflores și pe urmă dau și rod, și stelel...ah stelel...ah cum sclipesc ele ca farurile mașinilor de pe autostrada soarelui care și el, soarele strălucește de dorul tău. Noaptea, da...sub stele iubitoare și vântul dinspre Glina străbate jucăș chipul meu, lăsându-mi în păr zeci, sute, mii de scame și alte deșeuri textile, atunci îl las să măr sărute știind că vine de la tine pe mail. Revin mai la toamnă când se mută ăștia cu Rebu.