Cîrciuma lui Bicuță

- Bicuță, adu un coniac mic, sunt cam supărat, zise Săndel. Și eu la supărare beau coniac. Nevastă-mea suferă la scufiță. Adică e bolnavă cu nervii. Și chestia asta mă costă o grămadă de bani. - Păi, ce a pățit? întrebă Bicuță, că nu ne-ai zis nimic pînă acum. Adică, era normală și dintr-odată a apucat-o filoxera? - Citea mereu reviste d’astea, pentru femei. Mai ales de cînd e în șomaj. Dar, culmea, nu de la șomaj i se trage, ci de la revistele alea, în special de la horoscop. - Păi, ce are rău horoscopul? Toată lumea citește horoscoape și n-am auzit pe nimeni s-o ia pe arătură de la ele, zise Profesorul, - La ea era mai complicat. Se uita și la televizor, asculta și la radio, făcea comparație între ele. Într-un fel se confunda cu personajele alea. De exemplu, dacă citea că peștii, ea era pește de felul ei, adică de zodie, au probleme de sănătate în ziua aia, zăcea în pat toată ziua și lua medicamente. Aflase că nu se înțelege cu gemenii și parcă dinadins căuta să se certe cu cineva din zodia aia. Adică cu mine, că eu sunt geamăn. - Da’ tu crezi în zodii? întrebă Poetul. Adică te înfluențează chestiile astea? - Aș! Dar ce contează ce cred eu, cînd o am pe nevastă-mea, azîr pe ele? O dată nici nu m-a lăsat să plec la serviciu cu mașina, că a auzit ea că mă paște un accident. Acum o lună, i-a ieșit că nu se înțelege cu nimeni și în ziua aia s-a certat cu toată lumea, chiar și cu maică-sa. Și de fapt, de aici i s-a tras. - Păi e nasol să te cerți cu părinții, zise Dan a lu’ Nașu. Un verișor de-al meu s-a certat cu tac’su și a fost dezmoștenit. Așa m-am procopsit eu cu un apartament și două pogoane de vie, cînd a murit bătrînul, de mă judec și acum pentru ele. - Și eu cred în zodii, zise Micăle. Pe strada noastră stă o țigancă bătrînă care ghicește în cafea. De fiecare dată mi-a ieșit ce-a spus aia. Mi-a ghicit, de exemplu, acum vreo două luni, că voi fi înconjurată în fiecare zi de mai multe persoane, majoritatea bărbați, da’ să nu-mi fac iluzii că mărit cu vreunul. Și așa a și fost, că în fiecare zi am parte de clienți însurați. - Ha! rîse scurt Profesorul. Ce mare scofală? Lucrai deja la Bicuță, cînd ți-a ghicit, nu? Era la mintea cocoșului că vei avea doar bărbați în jurul tău, și însurați pe deasupra. Las-o baltă, că te-a fentat piranda. O știu și eu, adică mai precis pe fi-su, Gelu Americanu’, cum îi zice acum, cu care am fost coleg de clasă. Era pe atunci un sfrijit și îl băteau toți colegii lui români, mai puțin eu, care îi luam apărarea. Nu că l-aș fi iubit prea mult, dar era colegul meu de joacă. Eu sunt singur la părinți și el trecea mereu pe strada mea, eram oarecum vecini. Îl chemam la mine, împărțeam jucăriile cu el și chiar și pîinea cu gem de prune și unt pe care mi-o dădea mama s-o mănînc la desert, de cele mai multe ori, în loc de ciorbă. De atunci, el m-a considerat un fel de prieten, și acum mă salută cu respect: „să trăiți domnu’ profesor”. Și eu îl salut, uneori îl mai întreb una-alta, dar cam atît, nu știu ce dialog pot avansa cu el. Are o căruță și mai face transport la comandă, am auzit că mai fură și fier vechi, dar nu-l pot condamna pentru asta, alții fură mult mai mult, d’aia îi vezi numai cu X5 și Audi. Dar, hai, că ne luarăm cu vorba și i-am întrerupt povestea lui Săndel. Zi, Săndele, mai departe, cum ai rezolvat-o cu nevastă-ta? - Ziceam că s-a certat cu soacră-mea. Cu mă-sa adică. Și aia, mai deșteaptă decît ai crede, i-a scos un act vechi dintr-o cutie și i-a arătat că de fapt o născuse cu cinci zile înainte de a o declara la primărie, prin urmare era în altă zodie. - Adică în vărsător, zise Micăle. Asta schimbă datele problemei, nu? - Păi, sigur că le-a schimbat, că a dat într-o depresie, cîteva zile n-a mai scos o vorbă, doar noaptea, în somn vorbea tot felul de chestii, dar n-am reușit să înțeleg ce anume. Nici cînd o ciupeam sau o înghionteam nu se potolea. Mai bine ar fi sforăit, știam o treabă. Așa că am dus-o la București la un cabinet de psihiatrie. Dar acolo a dat peste altă nebună, aia fiind chiar psihiatra. Stăteau amîndouă de vorbă cîte două ore, peste program, că și-a pierdut aia și cîțiva pacienți care tot așteptau să le vină rîndul și asistenta îi reprograma. M-a costat o mulțime de bani naveta asta la capitală, o dată pe săptămînă la început, apoi de două ori, în final la două zile. Pînă cînd am pus piciorul în prag și n-am mai lăsat-o. - Și s-a vindecat după ședințele alea de terapie? întrebă Poetul. - Oarecum. Adică nu mai citește horoscoape, acum bea cafele și ghicește în zaț. Altă cheltuială, că și cafeaua s-a scumpit al dracu’. Dar, ca să închei povestea, ce credeți că îmi arată nevastă-mea ieri dimineață, la cafea, cum altfel? În două ziare centrale, horoscopul zilnic era semnat de o tipă, Victoria Popescu. - Și ce dacă? întrebă Bicuță. Cîți Popești or fi în țara asta... - Păi, nu e chiar așa, că semnătura întreagă era: Victoria Popescu, psiholog. Chiar aia care-o tratase pe nevastă-mea, adică. - Și nevastă-ta ce-a zis despre asta? întrebă curios Dan a lu’ Nașu. - A zis: „Ia uite dragă, ce mică e lumea! Și eu care credeam că femeia asta e normală la mansardă. Cînd acolo, ea crede în prostii de-astea de doi bani”. Acu’, parcă mai bine era înainte, cu horoscopul decît cu cafeaua. Un ziar costă mai puțin decît cinci cafele pe zi. Și pe deasupra nu bea decît d’aia scumpă, că încep să regret nechezolul. Micăle, ia adu, fetițo, un coniac mare. Și vezi că peste cîteva zile, vine nepotu-meu, Alexandru, o să-l aduc și pe el pe aici, să nu mai fie numai bărbați însurați în jurul tău. Hai dracu’ noroc!