Dresorul de muște

Până să te faci dresor de muște, mai bine dresezi țânțarii ăia, poate-poate devin niște idei mai de doamne-ajută! Glumesc, desigur, să nu strigi după mine „nuie!” sau chiar să-mi dai vreo gutuie!
E bine că ai umor. Ține-o tot așa. Mie mi-a plăcut textul, indiferent de ce vor spune unii sau alții. Până la urmă, când te iei prea în serios ca scriitor, poți da mai ușor chix, mai bine să nu te doară nici în „nix”.

nu ie cazul. :) Bine, mie îmi vine să râd acum și fiindcă mă văd pe mine cum m-am supărat. :)) De aici trag concluzia că textul e bun.

George, nu-mi stă în caracter să strig după cineva acel cuvînt, chiar și urmărit de roiuri de țînțari lirici. Mă onorează trecerea ta pe aici.
Amanda, sigur că textul este bun, chiar dacă, în timp, este posibil să-l mai modific pe alocuri. Ți-aș sugera (doar dacă timpul îți permite, desigur) să arunci un ochi și la ”Suferințele poetului Gore”, vei găsi acolo teme de reflecție și o abordare autoironică a condiției poetului. Ca să să nu rămînem încrîncenați, obtuzi și (prea) orgolioși. Onorat de vizită și semn.

omul de știință Seth Brundle, care lucrează la un dispozitiv, pentru a teleporta obiecte sau chiar ființe vii, dintr-un loc în altul. După un test reușit cu un babuin - aluzie la daimonul poetic la care se rezumă unii poeţi mai leneşi, încearcă să se teleporteze dar, din cauza unei erori a computerului, ADN-ul său se contopește cu cel al unei muște comune care ajunsese accidental în camera de teleportare. La început are brusc puteri supraumane și le testează într-o cârciumă asemănătoare cu cea a lui Bicuţă, într-o luptă care duce, totuşi, la o înfrângere dureroasă, ca un fel de eşesc literar în care rămâi, totuşi, cu fragmentele de pe coperta a patra ale criticilor pe care, chipurile, îi deteşti. Cu toate acestea, Brundle se transformă în Brundlefly - un monstru umanoid - cu trăsături de muscă baritonală. Ceea ce este o variantă upgradată a dresorului, of course.