un simplu vis

... Avea un dar de a complica lucrurile, ceva de speriat. Cobora pe una din străzile pietruite ale orășelului de munte și deodată, văzu o mașină de poliție oprită în dreptul unei case. O spaimă ca un fel de curent i se strecură în oase și o transpirație rece îl năpădi instantaneu. Nu-și explica de ce, nu făcuse nicio faptă condamnabilă, nicio infracțiune, nici măcar o contravenție în ultimii cinci ani. Instinctul îl făcu să intre într-o curte care i se păru pustie, la fel și casa, bătrânească, cu verandă închisă cu geamuri de autobuz și prinse în chedere crăpate de timp. Casa se afla la colțul străzii și se gândi că traversând curtea va da în strada perpendiculară, acolo unde se afla și intrarea principală. Numai că, dând colțul clădirii, văzu o bătrână stând de vorbă cu un polițist, pe treptele casei. Se întoarse și intră pe o ușă laterală în bucătărie unde dădu nas în nas cu un tip înalt îmbrăcat în pijama care părea a fi proprietarul. - Pe unde mai aveți o ieșire? îl întrebă pe moș, minunându-se de propriul curaj și calm. - Veniți după mine! Îi spunse bătrânul și apoi îl conduse prin alte trei camere până ajunse la ușa din spate care da în curte. Făcu un semn din cap în semn de „mulțumesc” și ieși din casă, apoi din curte, urcând inapoi pe stradă. Apoi, o luă pe prima stradă la dreapta, una mai îngustă, semănând mai degrabă cu o uliță de sat și după câteva alte mici ocoluri în pantă, se trezi sus pe un deal, la marginea pădurii, lângă livezi de pruni și lanuri de porumb. De acolo putu vedea mașina de poliție cum pleca cu semnalele luminoase pornite, nu și cele sonore, undeva spre o direcție necunoscută. Și-a scos din rucsac o șapcă albă și și-a pus-o pe cap. Și-a întors scurta pe dos (avea două fețe albastru și alb). * - L-ați văzut bine? Ne puteți da un indiciu? Seamănă cu cel din fotografie? Și polițistul îi întinse bătrânului o fotografie, aceeași pe care i-o arătase și soției lui. Bătrânul dădu negativ din cap. - Bine. Atunci orice informație despe individ care credeți că ar putea fi utilă... - Deși n-a stat mult, părea că nu se grăbește. Nu m-am uitat la fața lui și sper că n-a luat nimic din casă. Deodată, parcă speriat de ceva, se îndreptă spre șifonier și deschise ușa, se întoarse apoi spre polițist cu o figură liniștită. „Nu, nu a furat nimic. Știți, eu am o pereche de chiloți...adică am mai multe, desigur, ca orice om normal. Ca și dumneavoastră, de exemplu. Dintre toți, însă, unii îmi plac mai mult și am o pereche, una singură, care-mi place cel mai mult. De obicei îmi cumpăr câte două perechi, dar atunci nu am găsit decât o una singură din modelul acesta (scoase o pereche de chiloți albaștri și îi arătă polițistului). Eu obișnuiesc să-mi cumpăr singur lenjeria intimă, nu cum fac cei mai mulți bărbați, că îi îmbracă nevestele”. - Poate nu-l interesează pe domnul polițist chestiile astea, interveni soția. Nu văd ce legătură ar putea avea cu cazul nostru. - Orice lucru ce pare neînsemnat, poate avea legătură, zise polițistul. Continuați, domnule. - Spuneam că am o pereche de chiloți...Și iată, acum am și o revelație. - Care sunt preferații dumneavoastră, am înțeles. Și ce fel de revelație aveți? - Dimineață când încă nici nu mă dădusem jos din pat, mi-a venit așa un gând, să mă îmbrac cu ei. Eram foarte hotărât să-i iau pe mine, așa că m-am dus la șifonier, dar când am deschis ușa și i-am văzut așa aranjați frumos, pe culori, deodată m-am răzgândit și am luat alții. Pe aceștia (își lăsă pantalonii de pijama câțiva centimetri ca să exemplifice). Purta niște chiloți obișnuiți, galbeni, cu sigla Cupei Mondiale de fotbal. Ei, vedeți? Nu știu ce m-a făcut să mă răzgândesc din pat până la șifonier. Probabil m-am gândit că azi nu e nicio sărbătoare. - Și totuși nu văd legătura între chiloți și cel pe care îl căutăm, suspectul. - Nici eu nu am văzut vreo legătură până nu m-ați întrebat dacă lipsește ceva din casă și atunci primul meu gând a fost la perechea aceasta de chiloți la care țin foarte mult. - Măcar i-ați purtat vreodată? întrebă polițistul. Par noi. - N-am apucat să-i port. Îi am de puțin timp, de două luni și șaptesprezece zile. - Și să ne întoarcem la suspect, ce legătură are cu chiloții? - A, da! Purta o scurtă colorată ca și chiloții mei preferați. - La fel ca chiloții, albastră? - Exact la fel, doar că erau verzi. Când am văzut-o, mi-am dat seama că nu am nicio pereche de chiloți în culoarea asta. Asta ar fi revelația. Apoi m-a întrebat pe unde este ieșirea și eu l-am condus prin camera de oaspeți până în curte. Mi-a și mulțumit. Am crezut că sunteți colegi. - Mda...nu pare a fi individul pe care îl căutăm, descrierea nu se potrivește, concluzionă polițistul. Dacă vă mai amintiți ceva, vă rog să ne anunțați. ...