Liviu Ioan Copos

...\"câinele mutilat spre seară\", mă îndeamnă să trec \"prin mijlocul orașului\", \"peste umbra mea țâfnoasă\",...\"heei meștere bloom\"!...\"cred că e târziu-noapte bună!\"

\"RA\" - bănuiesc că este divinitatea supremă egipteană, \"!cununa lui de șerpi în împletire\", \"cu roșii flori de mac\" și cu iubire, acoperindu-te \"în toată nuditatea fără trac\"(nudism absolut!), \"strălucind în alte noi destine\"-Nirvana-filosofie budistă...Oare!

\"Îmi sună liniștea a colind/de stele căzătoare\", imagine reușită, cu inflexiuni \"de urzeală cristalină\"...\"pe chitara cerului\".
Mi-a plăcut!
Cu drag.

Bună ziua, Anana!
Se spune, că atunci când a compus \"Simfonia a noua\"-Bethoven era deja surd! Vizionând filmul vieții lui,acolo apare o \"secvență\" puțin diferită pe această temă, în sensul că el compune această capodoperă când apar practic primele semne ale cumplitei boli, realizând că are pierderi de auz în momentul în care gazda lui disperată, bătea cu pumnii în ușa odăii sărăcăcioase în care compunea. De aici acel început binecunoscut al simfoniei a noua, cu bătăi intermitente de tobă, dubă și alte instrumente.
Se poate afirma , deci, că a compus-o \"din cioburile memoriei/ca o trenă înaintea tăcerii\" cu o fervoare \"de fior atavic\". De ce nu?
Legătura ploii-cu începutul ei timid, primele picături\"adulmecându-mă\"(primele acorduri-bătăi
ale \"simfoniei a noua\"), apoi în crescendo(ploaia întețindu-se, \"penetrându-mă vertical\"-(următoarele acorduri), cu ochii închiși simt(ascult)\"stropii prelinși\" care \"mă sărută criogenic/într-o dănțuire hipnotică\"-cu ultima strofă eu o văd astfel, perfect compatibilă.
Poate, recitind acum poezia, o vei simți cu totul altfel.
Mulțumindu-ți pentru trecere...și răbdare!

Doamna Ela! După somația pe care mi-ați trimis-o pe un ton atât de imperativ(justificată se pare, având în vedere mai ales bunul simț și după aceea... \"uzanța\"), credeam că sunteți un cerber cu chip hidos, sau cel puțin o vrăjitoare cu nas coroiat din basmele copilăriei. Surpriză totală!-am descoperit o poză plăcută, artistică chiar, cu tentă clară de pictură romantică, și un chip care- mi contraziceau total viziunile. V-am citit câteva poezii. Sunteți frumoasă în metaforă (asta este expresia care mi-a trecut prin minte...ca cea mai potrivită!)-sper să nu supăr!-\"greșind meridiane asimetrice\", \"la capătul spiralei unde începe îmbrățișarea ta\". Cu permisiunea dumneavoastră, voi \"purta urmele tale în jurul claviculei\".
Cu stimă,
un admirator întrutotul!

Aveți dreptate! Voi răspunde simultan, conform uzanței.
Îmi cer scuze!

Ai perfectă dreptate Laura!- imaginea este luată din realitatea citadină românească, s-a vrut dacă vrei, o imagine dagherotipică-cenușie, dar cu un sâmbure de speranță-țâșnirea de lumină (\"tramvaiul galben\")...ca o premoniție!

Mi-au plăcut \"emoție ninsă peste sublim\" și \"sete de foc\".
Poem scurt, compact, sensibil.
Cu simpatie.

Rănile se mai cicatrizează, Diana!. \"Goliciunile amarnice\" din suflet vor fi umplute cu siguranță undeva, cândva,...de cineva. Există și un alt \"Cineva\", acolo sus, care ne iubește!
Aaaa!...și mai există soluția W.Churchill, care spunea cam așa prin 1940 ; ...\"cu cât cenușiul, întunerecul și viscolul se intensifică, se puhăvesc și se încolăcesc mai inextricabil, cu cât pericolul te sfruntează mai direct, cu atât ești mai dornic de luptă și cunoști un simțământ (crescând) de inexplicabilă și covârșitoare euforie\".
Tu alegi!

Salut Laura!
Iubesc în general pictura și \"suprarealismul\" în special, dar nu-mi displace \"impresionismul\"! Oricum, tramvaie am mai pierdut(din păcate!) în viață. Poate că în acesta ne vom urca împreună, tu mai în față, eu poate mai în spate...acolo, în ultimul vagon.
P.S.Apropos, ți-ai găsit fereastra?

Domnule Ciurtin,domnule Ciurtin...te credeam un om \"Blaj-in\"! Păi, de ce trebuia să treci pe la mine cu \"gălăgie\"?
E obligatorie \"pe-aici\"?...Eu te-așteptam ca pe orice musafir, cu un pahar de pălincă, ca pe la noi prin Ardeal, să \"dezamorsăm grenade\"! Nu-ți fie teamă...\"eczema\" a fost tratată.
Pălincă mai am!

Domnule Ioan Peia! V-am citit câteva texte. În general mi-au plăcut. Am simțit în ele poezie adevărată,(așa cum v-am mai transmis!) mai ales prin forța cuvintelor alese cu mare grijă și erudiție.Lăudabil de altfel.Eu,însă, văd poezia nu numai \"strict literar\", o văd dacă nu pare \"prea banal\"- vizual și spontan; ideea, punerea în scenă, decorul, personajele(dacă sunt!), culorile...da,culorile, acestea sunt foarte importante pentru mine,regia bineânțeles, mesajul și tensiunea pe care încerc uneori să le creez prin \"flash\"-uri și metafore \"cu carismă și suflet\",sunt toate idei de moment, mai bune sau mai rele, mai reușite sau mai puțin reușite,(pe unele le reneg acum, poate le-aș mai tăia acum ca pe-o ureche!)... Nu reușesc întodeauna,asta e clar!...(dovadă că pentru dumneavoastră am fost \"pe altă lungime de undă\",ceea ce e perfect normal și de dorit uneori, mobilizându-mă în a fi mai pretențios cu mine însumi).
Eu, văd mai degrabă poezia ca un îndrăgostit, ca un păcătos,ca un pictor, ca un \"ocnaș\" trecător al acestei lumi
ca un neconformist(uneori, greu de digerat!), ca un...ca un...Sunt prea mmulte \"flash\"-uri!...
Văd însă și frumusețea unei \"părți de cer\",chiar dacă pare \"o eczemă\", printr-o perdea de burniță tristă și cenușie. Pentru mine aceasta poate fi imaginea ideală a unui tablou impresionist! Pare absurd căci știm cu toții că impresioniștii \"explodau\" în culori, le aplicau uneori \"cu tubul\". Între alb și negru e griul, cenușiul acela urît uitat și nebăgat uneori(nemeritat!)în seamă. E uneori cenușiul lumii în care trăim, sau poate e cenușiul \"Meu\" de Kosovo.El are mii de nuanțe și fațete, trebuie doar să ne deschidem sufletul și ochiul care trebuie.
A!...și mai \"văd\" și muzica Beatles-ilor când tramvaiul galben trece însingurat spre tunelul din noi,... văd,aud și simt lunecușul \"caldarâmului sticlos\", plin de pericole.
E un drum lung ăsta!...Știu, domnnule Peia.
Vă mulțumesc.

\"A la guerre, comme a la guerre!\"-legătura între \"partea de cer\"-statică, tristă, neprimitoare, \"ca o eczemă\", și pământul-\"caldarâm sticlos\", primitor doar pentru moarte, este realizată de \"tramvaiul galben\"- \"himera\" în mișcare
dorind să creioneze ideea unei posibile renașteri, un \"yellow submarine\", ca o melodie celebră (și veselă!).
Dar, poate e doar o himeră...singuraticii pași(par grenade!)pot declanșa în orice clipă explozia ucigașă.
Mulțumesc, Ioana.

Idee-imagine \"a la Marquise de Sade\", \"între naștere și moarte\", dragostea și \"femeia din Dor\",care se desface, se desface, impudic și pervers se desface, în dric se desface ...era dorința supremă a unui condamnat- călător(deja) spre tarâmul lui Hades. \"Doamne ce nebunie\"!
Femeia aceasta supremă, \"ultima femeie\", era însăși Moartea!

Cealaltă parte din cer e în sufletul tău! Tramvaiul acela galben este realitatea palpabilă din \"planul\" 2 al acestui tablou, (planul 1 = \" o parte din cer\", planul 3 = \"caldarâmul sticlos\"-spre undergraund!)
Mă bucur că ai \"simțit\" poezia. Te mai aștept!
Cliv.

Cu siguranță că s-ar fi \"vândut\" mai bine cu un limbaj \"semiexplicit\". De pildă, gnunchiul cu ciorapul negru
(neapărat negru!)și cu firul fugit, mi se pare cea mai reușită \"efemeridă\", deși eu de pildă pozam același genunchi(în ipostaza 2)- să zicem fără ciorap (sau cu ciorapul intact!)-iar pe braț să apară un alt mesaj(sau un simbol!) și ...zic eu, o zi de calendar cu ani diferiți(să fie o reală efemeridă!).E adevărat-orice părticică din corpul uman dezgolită cu zgârcenie și tact, stârnește imaginația și interesul \"hormonal\" al completării.Imaginea 2 și mai ales imaginea 3, scad în intensitate și mesaj.Oricum ideea ca atare m-a \"prins\" și mi-a plăcut.
Numai de bine!

Poem îmbujorat cu arome de cireș abia îmbobocit!...\"frângând
înmărmurirea serii/pe amuleta-mi abraxas\".
În curând, vor înflori magnoliile în parcul cu irizări de
iubiri baroce și lei de bronz cu patină de mucegai.
Cu simpatie.
Cliv.

Ei, da!... acum am fost mai bine înțeles, mă bucur.
Oricum, \"nuanța\" era de băgat în seamă.
Mulțumesc!
Cliv.

Ne îndreptăm spre \"Nirvana\"! căzând \"prea târziu între suliți\"...\"pârâie despriderea de pântecul lumii\"... cu... \"regrete prea târziu ca să moară/cum că n-am fost niciodată\".
Mi-a plăcut!

Femela \"călugăriță\"(care este uriașă-prelungă) își devorează cu ferocitate masculul(mult mai mic) cu care se împreunează, imediat după consumarea actului sexual! Femeile prelungi de Modigiliani sunt tocmai \"călugărițele\"
amintite mai sus, care la fel de sadice, își ucid partenerii cu gloanțe \"Dum-Dum\"(folosite de britanici în \"Războiul Burilor\")care făceau implozie la atingerea \"cărnii\"(interzise ulterior)producând...\"explozii florale\"!
Asta este imaginea pe care am dorit să o transmit în ultimele versuri.Ceea ce-mi sugerezi tu(cu talent de altfel!)ar schimba total mesajul.
Mulțumesc pentru atenția pe care mi-o acorzi. Te mai aștept cu curiozitate, \"citindu-te\" între timp.