Liviu Ioan Copos

și iarăși luna sidefie mătură străzile pustii căutând pe cineva căutându-mă! captive-mi sunt gândurile și întoarse într-un recul celular adulmecându-mi urma copoi captivanți de

Colivia mea de umbre are porți de catedrală și contraforturi dantelate-n cenușă precum eșarfa de la răsărit a mamei mâini nerostite se înalță din burgundica orgă sub porumbei

renasc norii aceștia în formă de vulturi în lupte leale silexul roșu-n plăsele dinspre soarele însângerat spre miazănoapte ciudat rubin topit în adâncimi precum piatra apei șlefuită-n

aveam uneori iluzia țâșnirii din metale incandescente ca un hidalgo caligrafiind cu spada sângele crepusculului tolănit nimb virginal căutându-mă printre tristeți ca-ntr-un delir neiertat

te-aș putea trezi privindu-te așa cum m-ai învățat tu să cred într-o noapte de sihlă sub bolți înalte țâșnind dintr-o lume fără timp semitonuri unduite de gri încărunțindu-mă ca zăpezile

neliniștea ploii gâfâind în foșnet de mireasă târzie prin vitrină cafeneaua cu fețe de masă în carouri albastre iar tu așteptându-mă încă dincolo de colț și târziu în camera de

te-am visat TATÃ! în semitonuri de acvatină te-am visat cineva bătea un gong de aramă iar tu botezai vikingii * eram doar obosit TATÃ! dăltuiam într-o piatră tombală menirea zodiei

trec dureri în dureri și destine tainice trec toamna gheboasă tușind se destramă în recviemuri și parcă cerul ros de rugină explodează în mine trec dureri în dureri și uneori netrăite

să-mi întâmpin nașterea cu genunchii la gură prăvălit ca un zeu între alfa și omega pe câmpii străvezii cu buze de maci cu fața spre vânturile de stepă dând o raită prin cer în desant de

mă bântuie ciudat aroma-ți de curara când arbori sângerează-n nuri iar nopțile transpiră-n tâmple neliniști de adolescenți prea puri căutându-mă sub bolți de Alcatraz vendete androgine de

ar trebui să mă grăbesc frumoasă doamnă de cenușă să-ți tatuez un arabesc pe pielea-ți fină de mănușă precum în Grall - veșnic altar în mine lacrima-ți să cadă uitat în vină -

dacă vrei am să-ți arăt colecția mea de timbre i-am spus bărbatului din oglindă care mă privea mustrător ca un frate geamăn uitat avea cămașa mea de ploi din solzi alunecoși de crap regal si

gustam plictisul in zigzaguri privindu-ne creierul ca pe un trifoi cu patru foi dinspre garnizoană pocnete de ger spărgând candelabrele nopții

undeva o femeie... Unica! și cerul în vomă nedefinit alunecând pe aleile orașului petale sub carcase un fel de primăvară, adică

Braconaj nomad de idei prin creieru-mi frenetic căutând în zbor harul curbat și unduirea de coapsă cuantumul erorilor penetrându-mă astral la prețul unui premiu de