Poezie
O dată
2 min lectură·
Mediu
Și trece anul și-ntre noi
Se strânge-un gol atât de mare -
Nici timpul nu-l mai poate umple,
Căci se desfiră în uitare.
Mă uit în urmă și găsesc
Că pașii noștri-s sterși de vânt
Și mă-nfior de gândul negru
Că am mers singur pe pământ.
Cum veneai în zorii zilei,
Ca din ochii tăi de-azur,
Să-mi răsfrângi lumină-n viață,
Să-mi dai pace și huzur!
Acuma parcă doar mă-ntunec
Căci zorii vin cu zeflemea
Și-n palul lor citesc mereu
Că tu erai lumina mea;
Și tu erai cântarea vieții
Ce-mi torcea inima-n piept
De-mi ardea sângele în vene
Să lupt cu sârg, să fac ce-i drept.
Azi nici măcar nu mă apasă
Pieptul când sub ochii mei
Văd oameni trași de săracie
Sau robiți fără temei.
Căci sunt scobit de-atâta jale
Cu niște gheare de vermine
Și vidul timpului ce trece
Parcă-l simt cum crește-n mine.
Din tot cortegiul de-amintiri
Rămas-a doar un biet tablou
Care sub lacrimile-mi amare
Se șterge-n prag de Anul Nou...
Te văd sub plapuma cea caldă
Cum ne privim ca doi copii
Și cu săruturi lungi, încinse
Se leagă-a noastre inimi vii.
Oh, cum s-aprinde o scânteie
În inima-mi blestemată -
Poate iubirea noastră frântă
Zbura-va iar reanimată
Doar de te-aș mai săruta...
o dată.
--
24 dec 2012
001.649
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Liviu G. Crișan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 214
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 44
- Actualizat
Cum sa citezi
Liviu G. Crișan. “O dată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-g-crisan/poezie/14020847/o-dataComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.