liviu dascalu

^au inceput sa ne doara cuvintele^, ^si-n loc de trup, ne imbratisam in apusuri^. E un rezumat al suferintei mele de cititor, care nu poate imbratisa un trup al poeziei care i se sustrage.

A pasi fintini ilustreaza nimicul, si pe acesta in mod impropriu...Daca pasesti peste fintini trebuie sa ai picioroange de citiva metri. Nu trebuie sa te temi de firesc: lasa-ma sa trec peste fintini de..., si eviti si reluarea superflua a aceluiasi sens de deplasare ^Cind trec^. Suferinte imposibile, poate ale unui martian:^respir tipatul unei salcii^, cu singurul efect de incordare a mintii in cautarea sensului.
In schimb, versurile de final sunt un exemplu de lirism autentic, si cred ca deslusesc o nota personala:^Lasa-ma sa nu-mi aduc aminte (...)^.

^Aceasta durere,tu^, contine un indiciu pentru a intelege cum textualizezi tu emotia: tratind-o ca o stare particulara, pe care doar abstractiile si combinatiile intre abstractii o pot innobila indeajuns incit sa fie demna de a intra in poezie. Anume: daca e vorba de durere, ea este impersonalizata, ^aceasta durere^, si daca citesti Fenomenologia spiritului vezi o analiza a lui ^acesta^ si ^acum^, ca pure abstractii, prin care poate fi inteles, in indiferentiere, orice acum si acesta si aici. Sa vorbesti despre ^aceasta durere^ inseamna sa comunici o abstractie, nu sa o transformi intr-o alteritate reala accesibila prin poezie, intr-un ^tu^. Dar e vorba de efectele modelului literar N. Stanescu.

Gasesc aici o combinatie a la Nichita
Stanescu, ^jumatati de moarte^; ar trebui sa-mi spun parerea despre acel star al poeziei dinainte de revolutie, si pe care nu o sa-l citeasca nimeni decit din interes istoric literar, cit de curind. Dar mai bine te trimit la comentariile lui G. Grigurcu si cele ale lui I. Caraion, doi mari cunoscatori de poezie. Cert este ca N.S. a facut mult rau tinerilor care scriu poezie, bagindu-le in cap ca e suficient sa iei un aer serafic si sa clamezi iubirea pentru pohezie, o anumita dexteritate paguboasa in folosirea unor combinatii neuzuale de cuvinte (care nu are nimic de a face cu exercitiul suprarealist, ca tehnica de insolitare, de producere a unor imagini noi sau de explorare critica a automatismelor de limbaj) si mult avint catre esente, idei, si alte pasari ale gindului, mult prea grele pentru un aer liric rarefiat.

Nu-mi place ^profilul deschis cuvintelor^; ^aceste dureri sunt inimi,/si atit^ suna cam banal, avind in vedere asteptarile mele dupa un vers f. bine reusit ca ^tristetea plinsului tau, /aproape rotund^.