Regele a murit. Trăiască regele (note de lectură la Antologia poezie.ro)

Am ezitat să scriu până acum despre această antologie. Fiindcă mi se părea peste puterile mele să absorb lirica unei generații. Iată, acum, mi-am luat inima în dinți, având de partea mea timpul care mi-a lămurit câteva detalii ce mi s-au părut demne de a fi înșirate pe hârtie. Așadar, a întocmi o antologie înseamnă, în primul rând, asumarea unui mare risc. Fiindcă o antologie presupune avansarea unei judecăți de valoare. Cine își închipuie că a aduna câteva nume pe o pagină de carte, cu câteva poeme înseamnă a face o antologie, se înșeală. Practic, produce o selecție critică, o demonstrație estetică mărturisitoare de sine. Dar, atunci când este vorba despre propunerea unui criteriu cum este cel al valorii unei generații, lucrurile se complică încă odată. Pentru că formează imaginea unei creații care își are puncte comune în reprezentarea concepției despre lume și viață în compunerea poemului. Zic, puncte comune, fiindcă diversitatea este structura pe care se construiește poezia cu risipa ei de forță umană Până aici nu iese din tipic nici antologia „Ultima generație, primul val” (Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2005), autorii căutând să ne ofere o imaginea verosimilă a unei generații care vine să-și spună cuvântul. Ei bine, acești poeți sunt altfel. Intuiesc nedumerirea dumneavoastră !Poetul este, prin definiție, altfel. De milenii întregi ne tot întrebăm ce înseamnă altfel și nu izbutim să orânduim o definiție mulțumitoare. Și totuși acești poeți sunt altfel față de icoana tradițională a poetului. Nu stau în umbra jaluzelelor lăsate, la lumânare, nu scriu cu pana, nu rătăcesc cu gândul printre stele și pe orbita lunii, ci trec pe strada noastră îmbrăcați în blugi. Sunt expresia vie a vieții cotidiene de la începutul secolului, cu angoasele și bucuriile lor, cu mizeriile și deliciile lor, cu spaimele și aspirațiile lor, cu necazurile și elanurile lor etc. Adică, într-un cuvânt, cu tot ceea ce compune viața de fiecare zi a unui om de rând, așa cum a fost zidită de zei, cu tainele și misterele pe care încearcă să le lumineze prin cuvânt. Dar o fac slujindu-se de tehnică și participând la un uriaș cenaclu pe internet. Vreo 15 832 de membrii se confruntă și-și confruntă zilnic forța de creație la nivel planetar. Site-ul « poezie.ro » a devenit astfel un atelier în care tehnica capătă luciri de poezie. Devine suportul rapid care transmite gândul inspirat, un sentiment acordat pe struna lui Orpheu. Nimic mai mult ! Nu există din acest punct de vedere o influență directă asupra versului, ci doar una esențială în transmiterea lui spre un receptor aflat departe, peste mări și țări într-un segment de timp năucitor de scurt. Dacă e bună poezia, nu tehnica stabilește, ci cititorii aflați în spații culturale diferite. Acest fapt reduce considerabil posibilitatea erorii de percepție și crește la fel de mult nivelul evaluării critice. Atunci cine sunt și pe ce bazează acest front solid de poezie ? S-ar putea să fie vorba despre valul care încheie fericit postmodernismul, ducându-l la epuizare. Poezia, de asemenea, locuiește în stradă, fiindu-i străin Turnul de Fildeș. E zgomotoasă, gesticulează larg, protestează, neagă, e ironică, caustică, își pune simțirea pe palme fără rețineri sau preconcepții… Există o stilistică frustă, directă, fără floricele, dezbărată de greul îndelungului exercițiu de alegere a cuvântului. Prin arta lor, cuvântul obișnuit, comun, capătă valoare, se încarcă semantic. Lumea acestor poeți nu crește din fantastic, nu coboară din ficțiune, ci curge firesc așa cum a fost orânduită de existență. Cel mai neînsemnat fapt de viață poate deveni centrul unui poem. De aici, diversitatea uluitoare. Ceea ce le este însă comun este neliniștea, neîmpăcarea cu societatea făurită de oamenii creați de bunul Dumnezeu în marea Lui mărinimie. Pe o gamă largă se cântă revolta de-a fi fost alungată armonia și frumusețea și-n loc pusu-s-a grobianismul, violența – instinctele primare. Oamenii trăiesc și iubesc, suferă și se bucură după același ritual de când e lumea lume. Așa cred că sună povestea acestei generații … Așa fiind, nu-mi mai este de mirare că presa culturală „serioasă” n-a luat în seamă cum se cuvine această antologie. I-ar fi tulburat tabieturile, i-ar fi lichidat clișeele. I-ar fi pus sub semnul îndoielii credințele. Ca întotdeauna, așa începe un capitol de istorie literară. Ultimii contestă pe primii și timpul notează conștiincios trecutul. Când un rege este dus la groapă, alt rege strălucitor urcă pe înălțimea tronului. Acesta este poemul care ne cuprinde pe toți. Întâi suntem doar viitor, apoi numai trecut. Acest lucru nu-l prea înțeleg clasicii elitiști, dar îl pricepe foarte bine valul de pe « poezie.ro ».