nu pot să ating asemeni vântului, materia
s-o mângâi firav doar o dată,
să trec pe lângă ea și-apoi s-o uit.
De ce nu pot să fiu asemeni lui?
nu pot să ating asemeni apei, iarba
probe de foc într-un cub fără laturi
zâmbete puține într-o lume-nghețată
-privesc
În zadar îmi închipui:
lumi împietrite- pe stânci neclintite
de dor și de clipe;
toate-s
Pășind în infinitul gândului,
Pe același drum, pustiit de amintiri,
Chipuri de mult uitate găsesc,
Cuvinte sonore, risipite și ele.
Un cântec e tot ce a fost:
Cu note definite, cu pauze finite
flori de zăpadă de-un albastru fluorescent,
respirație de un roșu aprins,
râuri de gânduri cu viteza luminii-
dispersate sunt toate in mine.
pământ putred sub picioare de-abia renăscute,
miros
