Poezie
Poem despre noi
* poezie care a obtinut mențiune la Concursul Internațional de Poezie "Romeo și Julieta" de la Mizil
1 min lectură·
Mediu
Poemul acesta, să n-ai vreo-ndoială,
E doar despre noi, despre-o ea și un el,
Pe coli de argint, picături de cerneală,
Simetric croite... Aproape la fel
De parcă o clonă a mâinilor tale
Sunt mâinile mele ce-ating înălțimi,
Identice linii, accente vitale,
Și noi similari în sutimi de miimi.
Poemul acesta vorbește de mine
Și totuși de tine e vorba, de noi,
Aidoma suntem cu ziua ce vine
Pe care-o începem de-a pururi în doi.
Poemul acesta, o mare bizară,
Sărută apusul odată cu noi
Și-adoarme cu fruntea pe steaua polară
Să știe și cerul că-i scris de-amândoi.
De parcă un meșter cu mâna de aur
Îmbracă în straie de stele și flori
Povestea iubirii eterne, tezaur
Găsit într-un gral, sub celeste ninsori.
Poemul acesta ne stă mărturie
Că versul învinge destinul incert,
Un el și o ea împletind veșnicie
’ntr-un vis împlinit ca o oază-n deșert.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
001651
0
