Alb ca leșinul

Alb ca leșinul somnul copilului,

neliniștitor ca îndepărtatul altundeva.

Niciodată iubită mama cu disperare

ca în noaptea aceea de iarnă ce sticlea în bătaia roților de tren.

Aproape încremenită

în colțurile moi ale viselor mele.

Dincolo de geamurile ferecate în gheață

un înger călare pe un căluț de rumeguș.

Apoi, cerul pe cale de trezire

și spaima că voi rămâne veșnic

lângă valijoara de carton-o insuliță

cu miros amărui de drum înzăpezit.

Frica dospea în gât

în timp ce-mi număram degetele.

Un cântec ca o bătaie de aripi de fluture…

O domolire palidă ca o jucărie îngropată

pe care speri s-o găsești la întoarcere.