Poezie

Inimă neagră

1 min lectură·9 octombrie 2009

Mediu

Pe când zarea ne descătușase soarele din priviri

Și căldura topise ale noastre suflete-nghețate

De gerul aprig al iernilor trecute,

Iar credința începuse din nou să renască,

Dezbrăcați de toate reproșurile și amintirile,

Așteptam primăverile, întinși sub pomul înflorit,

Petalele de măr, să ne cadă albe, pe tâmple.

Ochii tăi, acum, ți-s baltă tulbure și mocirloasă,

Iar inima-ți de piatră, țâșnește negru venin,

Împroșcând văzduhul cu stropi de-otravă.

Sufletu-mi se frământă și suspină a amar,

Încordat, se zbate și se tânguie-n zadar.

Un ecou de tunet urlă ca o fiară, adânci

Prăpăstii se aprind din gura-ți de balaur,

Și rugul ce se înalță, legat de bietu-mi suflet

Încendiat, se clatină, se surpă ca un val,

Prăbușinduse-n hău, cu-n zgomot de metal.

Limbi de foc fierbinți, topesc din el fâșii,

Se stinge cu-n ultim geamăt, fără de sicriu.

022.746

Liliana Pintocara. “Inimă neagră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liliana-pintocara/poezie/13909634/inima-neagra

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Semne clare de poezie sunt. Dar mai trebuie ceva, acel suflet al cuvantului care din vorba goala devine vers. Te pot ajuta.
Sa ai pace,
Dancus

Da,multumesc. Am nevoie de ajutor, dar daca poezia inseamna sa ma incorsetez de reguli, asta inseamna ca nu voi putea scrie poezie, niciodata.