Poezie

Pe când noaptea...

1 min lectură·24 iunie 2009

Mediu

Pe când noaptea-și țese rochia-i de mătase,

Cu întunecate falduri și strălucitoare raze,

Brodată cu sclipici de stele și de alba lună,

Noi ne plimbăm agale, ținându-ne de mană.

Bucle de argint se-nfioară, se unduiesc în ape,

Se oglindesc în ea, scânteietor, stelele toate,

Luminându-ți alb chipul cald și luminos,

Șoptindu-mi “te iubesc”, cântând melodios

O ramură foșnind, de sus încet coboră,

Ne mângâie, ne-alintă și ne înconjoară,

Când noi lipiți stăm, zâmbind îmbrațișați,

Sub a bradului podoabă, de lume uitați.

Din cer veghează rece, strălucitoarea lună,

Dogoritori, îmbatați de-o dragoste nebună,

Să topim pe loc scânteietoarea-i rază,

Înfiorate trupurile, la unison vibrează.

001.670

Liliana Pintocara. “Pe când noaptea....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liliana-pintocara/poezie/13893617/pe-cand-noaptea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.