Poezie

Să pun lacăt iubirii

2 min lectură·6 iunie 2009

Mediu

În față-ți Doamne în genunchi mă pun

Și mâinile plângând, în fața Ta mi-adun,

Într-o rugă căci îndrăzni să cer sperând,

Prea mult în viață, iubită să fiu, iubind.

Inima-mi arsă se tînguiește și plînge

S-a uscat de lacrimi amare de sînge

Ale ei slabe bătăi încet, tainic se sting,

Nu mai simt decît un rău și aprig frig.

Sufletul mi-ajunge până-n pământ,

De el atârnă un taler greu de plumb.

Scoate un sunet jalnic stins, și gemând,

Aripile-i albe, frânte, ușor se desprind.

La ce bun să sufăr, să mai iubesc o dată,

Când de altă lume, iubirea e uitată?

Dacă viața asta-i numai deșertăciune

Și iubirea este doar un vis-minune.

Destramă pânza de paianjen, cer îndurare,

Mă zbat și simt că nu mai am scăpare

Și scaldă-mă într-o plăcută și dulce uitare,

Să aduci în al meu suflet, gol si împăcare.

De am rănit pe altul, Te rog de mă iartă,

Să dăruiesc fără iubire?mai bine-o sihastră.

Decât să iubesc mănunchi uscat de spini,

Mai bine taie Doamne răul din rădăcini.

Cu iubire-am vindecat un suflet rănit,

Fără a cere ceva la schimb, i-am dăruit,

Sufletul i-am pus pe tavă, fără ezitare,

Neștind că-n inimă are doar ură și trădare.

Pune rănitu-mi suflet, sub clopot de cristal,

Ferit să fie de ură , și-o piatră fină de opal

Și-a mea inimă nebună închide-o cu o cheie,

Ca să nu mai fugă Doamne , la Tine să steie.

001.919

Liliana Pintocara. “Să pun lacăt iubirii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liliana-pintocara/poezie/13890612/sa-pun-lacat-iubirii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.