Doctor Monroe

salut mariane ! long time no see :) da` c`est la vie ... incepe sa-mi placa tot mai mult ce scrii ( sper sa nu devin dependent :P:)) ) . nota finala de umor sterge mult din duritatea poeziei si lasa optimismul sa se strecoare usor . cred ca de un asemenea gen de scrieri este nevoie pentru contracararea postmodernismului care dupa parerea mea e o mare timpenie si nu un curent cultural . e bine ca se reinventeaza metafora . pana lungaaaaaa .... a, era sa uit, te apropii tot mai mult de transmodernism si asta e bine .

uite tot incerc si eu sa scriu ceva cu inima si parca imi fuge creionul pe langa foaia de hartie . ce sa fac sunt mai rau pe zi ce trece. ma bucur mult sa te gasesc aici in subsolul paginii mele ,chiar aveam nevoie de o parere .
si eu sper sa nu devin dependent de poezie,cu toate ca acum
s-ar putea sa fie prea tarziu.
mersi comentariu

Eu l-am vazut pe doctor monroe in poezia ta ca pe un Dumnezeu, nenascut(\"și pe lângă altele am uitat să mă nasc\") si care e vesnic imbracat in puritate, in alb, care scrie cu tus destinele oamenilor, dar, cand le sterge, ramane doar o pata de rosu... Doctor monroe aduna suflete, pune flori pe sicrie, si stie cel mai bine sensul lui \"a fi\".
Sper c-am inteles, asa mi s-a infatisat mie poezia.
Miruna

Miruna fiecare e liber sa priveasca prin spectrul sau. Asta e frumusetea poeziei.Eu sincer l-am vazut putin diferit ,putin prea ocupat,putin prea dumnezeul lui .
Iti multumesc pentru comentariu si te mai astept.

Marian