Înapoi din purgatoriu

Partea I EXT. PEISAJ URBAN – ZI GABRIEL (O.C.): Gata! Pot și singur. ALEX: Prostii. Ajutat de Alex tânărul coboară din automobilul acestuia. După ce Gabriel e pe picioarele lui dincolo de bordură Alex se oprește. GABRIEL: Acum ce mai e? ALEX: Nu știu... Nu știu cum să-ți zic. Gabriel zâmbește amuzat. ALEX: Uite, vezi! Despre asta vorbesc! GABRIEL(nevinovat): Despre ce? ALEX: Să știi că nu ești comic. De acum încolo nu mai ești prietenul meu. GABRIEL: Foarte bine. Alex îl privește încruntat, sprâncenele lui par a-i crește direct din ochi. ALEX: Nu mai glumi. Ai stat în spitalu’ ăla..., chiar! Cât ai stat? GABRIEL(serios): Știi bine că nu-mi amintesc. Începe să meargă și prietenul lui îl urmează ca un cățeluș. ALEX: Dar ți-am spus acum zece minute. Cum poți să nu-ți amintești? Gabriel ridică din umeri. Privirea lui e ciudată. Clipește ca pentru a alunga un coșmar. Zâmbește. GABRIEL: Doctorul a spus că voi suferi pierderi de memorie... ALEX: A zis că e posibil. GABRIEL(privindu-l nedumerit): Tu..., tu cine ești? Gura lui Alex se deschide și rămâne așa, ALEX: Gabii..., sunt eu! GABRIEL: Cine e Gabi? Alex e șocat. Privește pierdut în jur, apoi își privește prietenul care păruse a-și fi pierdut mințile. Observă că Gabriel zâmbea din nou foarte amuzat. Glumise. ALEX: Nenorocitule! După ce te vindeci tu și cu mine vom avea o discuție serioasă. Fără alt cuvânt Alex o ia înainte. Gabriel îl privește în urma lui teribil de amuzat. ALEX(O.C.): Ce faci? Dormi? Gabriel oftează ușor. Trăsăturile lui devin rigide. Își urmează prietenul. INT. SALON MEDICAL – SEARÃ Lidia spumegă. Din ochii ei curg fulgere și strigătele ei pot fi intuite chiar dacă nici un sunet din această scenă nu s-a auzit încă.. LIDIA: Cum adică a plecat? Când a plecat? În fața ei două asistente se privesc încurcate între ele. ASISTENTA 1: Un prieten a venit după el acum două ore. Chiar după ce s-a trezit... LIDIA(ca și cum nu ar fi auzit): Unde e domnul Moldovan? ASISTENTA 2: Nu e aici. Lidia pierde orice urmă de control. Își aranjează nervoasă părul în spatele urechii și le fulgeră pe cele două. LIDIA (printre dinți): Cine l-a lăsat să plece? ASISTENTA 1: Nimeni. Imediat după ce s-a trezit a vrut să vorbească urgent cu domnu’ doctor Moldovan și cu un preot. Domnu’ doctor lipsea iar preotul era foarte ocupat la capela... Prietenul lui, băiatul acela înalt, a strigat la noi și apoi au vorbit ceva în șoaptă. După aceea au plecat... LIDIA: Așa?! ASISTENTA 2: Pur și simplu. Lidia se întoarce. ASISTENTA 1: Domnișoară! LIDIA(aproape în lacrimi): Da...? ASISTENTA 1: A lăsat asta pentru dumneavoastră. Din buzunarul femeii apare un petic de hârtie. Lidia tresare. Cu mâna tremurândă ia hârtia și părăsește încăperea. EXT. CURTEA SPITALULUI – CONTINUARE Lidia despăturește emoționată mesajul. Un geamăt slab alunecă de pe buzele ei. FOCUS pe mesaj: „Mulțumesc din tot sufletul. Ne vom revedea în curând. Gabi”