lesan alexandru daniel

Din clipa-n care ai plecat Castanii au început să spună toamnei o nouă poveste Fructele lor au început să izbească asfaltul rece și ud Rece și ud... Ca zîmbetul tău, din seara în care ai ales

Magnifică stea, prea dulce ființa Priveşte iar marea şi pune-ți dorința Mai cîntă-mi odată-n privirea pierdută Arată-mi curajul cu milă şi

Aproape că aș putea să ghicesc Că părul tău nu simte iarna Că ochii-ți căprui nu zambesc Dar ce să mai cred , amintire? Cînd tu nu-mi mai spui: “Te iubesc”. Aproape ca aș putea să-nțeleg Cînd

Poate că tu ești cea ce m-a legat, Cu sfori de dorința în nopțile albe, Cu palme-ncrustate-n țărîna iubirii, Cu legea speranței. Poate că tu ești cea ce m-a închis, În camera goală din

Același eu...armură de oțel și sufletul din sticlă În mîna mea stîngă rațiunea bătută de atîtea ploi acide Și totuși încă se învîrte roata universului meu În mîna mea dreaptă emoțiile uscate la

Pe străzi ferestrele străine Șoptesc dezamăgiri, Iar felinare obosite Trăiesc din amintiri. Trotuare reci visează sori, Ca-n alte primăveri, Iar eu mă pierd ușor spre cer Prin arborii

Þi-e sufletul o floare Ce-n zori de primăvară Respiră frumusețea Din anii călători, O rază de lumină De viață dătătoare E sunet de viori. Þi-e sufletul luceafăr Pe bolta infinită Ce lumea

În general îmi plac oamenii... Mai toți. Îi iubesc pentru că au suflete de diferite culori Fie ele deschise, uitate, părăsite, fericite etc. Fie ca sunt galbene, albastre, mov, roșii sau

Aprinde in noapte un greier dorinta Se crapa de ziua si eu am uitat Sa plang si sa-ti mangai fiinta Ramas undeva pe coltul de pat. Se zbuciuma seara micutele vise Se simte ca tu ai sa

Luna calc-aceleasi dealuri Insa nimeni n-o ia-n seama, Pe alei, indragostitii, N-o mai vor si n-o mai cheama. Ea si astazi trece dealul, Trece-n fiecare noapte Numai ca de-o vreme,

M-așez pe-o piatră magică Dau drumul la lumină Și calc pe firele de iarbă S-aduc o zi senină. Mă gîdilă gingaș în talpă Vorbind de fericire “Să nu uiți ploaie să ne dai!” “Și stropii de

Îmi pare că-i gol, Îmi pare că patul e gol. Îmi pare atît de amară Apa ce poartă culoare de portocală Și dragostea noastră ce plînge pe-afară, Îmi pare atît de amară. Îmi pare că plînge, O

Orașul naște vise moarte, Ascunse de bătrîni în noapte Străduțe gri și părăsite, Închid dorințe pîngărite. Un ger cuminte suflă neaua Pe străzi și case obosite, Adorm în sobe lemne rupte Cu

Îmi place că împărtim aceeași parte a patului Că bem din aceeași cană a dragostei Îmi place că-mi porți zilele-n gînd Cu șoapte fierbinți ce-așterni pe pămînt. Îmi place să strigi cînd ti-e

În inimă de fagi bătrîni Mi-am aruncat credința În suflete de amintiri Eu mi-am pierdut sămînța Pentru frumoasele femei Ce am uitat să plîng Le-am zămislit din anii mei Le-am făcut din

Cînd sus pe cer răsare solitară luna, Cînd stelele încep iar a sclipi La tine mă gîndesc, căci ești doar una Iar stele sunt atîtea zeci de mii. Cînd printre arbori vîjîie

Cînd nu exist cum pot iubi trădarea, Cînd nu exist cum pot să rîd mereu ? De nu exist, cum măsor depărtarea Și stau pe colțul viselor,sunt zeu ? Cînd nu exist de ce alerg pe mare Și simt mereu

E umbră amară în noi Și-un soare curge grăbit Tresare o frunză prin vînt Șoptește-un sihastru cuvînt. Se stinge pe pleoape lumina-n absență Și murmura frigul un zîmbet de-amor Pașesc

Am pătruns în tine, Te-am făcut pe veci să iubești stelele și luna să o săruți cînd o vezi Am intrat în inima ta, cu cheia dragostei ce ți-o port, Am umblat în instinctul tău de a iubi, L-am

Caut pe cineva... Care să-mi frămînte obrajii În palmele sale Așa cum gîndul singurătății Frămîntă ființele cu chip de lut. Caut pe cineva... Care să-mi spună povești De adormit

Culori pe pereții camerei mele Pictez în zboruri mici turturele Aduc în viteză o rază de soare Un bătrîn desenez în picioarele goale. Deschid o fereastră ușor, spre pustiu Să pot colora un cer

Firele de iarbă mă amăgesc Îmi gîdilă... în van orgoliul Povești cu zîne și cu feți frumoși Ascultă departe visarea-mi straină. Mai trece... timpul printre nori Și parcă-mi caută firele

În geam îmi bate cineva Nu-i ploaia cea amară, E-o amintire singură Ce-mi fuge-n vers hilară. Lîngă fîntană …încă una Se chinuie să sară S-a plictisit de lumea rea Și strigă că