Poezie

Destine în culori

1 min lectură·22 ianuarie 2005

Mediu

E noapte...

dar noaptea s-a lăsat și-n mine.

Și îmi vibrează inima,

de dorul tău.

Iar numele-ți din minte...

și-n suflet, cel purtasem.

Fusese o minciună...

mințit am fost mereu.

Prietenă-i mâhnirea,

mă doare ce-i trupesc...

înjur de toți cei sfinți,

înjur ce-i omenesc.

Mă-njur singur de mamă,

de tată, de născare,

căci n-am curaj...

și sufăr, pe tine te doresc.

Căci îmi prevăd destinul...

și tare sumbru pare,

iar cel mai mult mă doare...

că-n el nu te zăresc.

Degeaba-i fost tabloul,

sperat, de vreme multă.

Căci tu nu ești pictura,

perfectă ce-o credeam.

Și-njur scripcarul care,

crease o baladă...

iar cu destinu-mi palid

tabloul îl pictam.

Căci nu a fost tandemul,

norocul să-mi ofere...

să am măcar o parte,

din tine, printre nori.

Așa că plâng o vreme...

și te agăț în ramă,

colecția-mi de fresce...

\"DESTINE ÎN CULORI\"..

001.145

Leonte Doroftei. “Destine în culori.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonte-doroftei/poezie/102714/destine-in-culori

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.