Poezie
Suflet haihui
1 min lectură·
Mediu
Cum munții sunt...
cutreierați de vânturi
Și norii,
de-ngânarea dintre noapte și zi.
Așa mă simt pătruns...
de un fior nostalgic.
Iar starea mă provoacă,
la suspin.
Mă dezlipesc din mine...
și mă-nalț la cer.
Îmi părăsesc trupul
căci mai mereu mă doare.
E greu a fi în El stingher
Când El se stinge...
iar într-un final,
El,moare...
Te părăsesc pe tine,
trup muribund...
Și nu îmi pasă,
că ai să putrezești, chiar mâine.
Căci vreau să fiu...
un suflet liber și haihui,
Să pot cutreiera,
tot universul...
până-n nemărginirea lui...
asa cum o făceam,
numai în vise.
Cum apa...
părăsește apa în vapori.
Și se transformă-n,
picătura udă.
Așa te părăsesc...
și n-am păreri de rău,
pe tine...
lume rece și tăcută.
Și fie...
ca acolo unde ajung,
în praful cosmic...
să mă transform îndată.
Ca frate,pe neinfinit să-l pun,
iar universul să-mi fie...
și mamă și tată.
Iar cui e dor de-un suflet,
cei haihui...
Să mă privească-n,
noaptea înstelată.
Căci voi clipi...
prin stelele din cer,
iar raza lunii...
o să-i sărute-ndată.
001303
0